Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concurs județean de creație artistico-plastică pentru preșcolari

Joi, la Biserica din Sânmartin

Concurs județean de creație artistico-plastică pentru preșcolari

„Lăsați copiii să vină la mine!” „Dacă dai, devii bogat!” ”Dăruiește și vei dobândi!” „Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămâi mic”, „Îngerași printre sfinți”...
Caut un motto potrivit la întâmplarea minunată de joi (9 aprilie 2009), de la Biserica Ortodoxă din Sânmartin. Înclin să cred că ultima variantă e cea mai sugestivă..

  Îngerași printre sfinți... în biserică  
 Joi, Biserica din Sânmartin (județul Bihor) a cunoscut bucuria și înălțarea pe care ți le dau copiii prin curățenia lor sufletească, siceritate, naivitate și dăruire. În Casa Domnului, copiii au fost ca niște îngerași care au venit să dăruiască din lumina lor interioară, dar și să ia lumină dumnezeiască într-un loc sfânt. Înarmați cu pensulă, acuarele, carioca, lipici, bizarcă sau condei, foarfecă, mașină de făcut tăiței ..., copii din cinci grădinițe (Grădinițele nr. 44 și 25 din Oradea, din Cihei, Cordău și Sânmartin) însoțiți de o armată de educatoare (și directoare), au venit să se întreacă la un concurs județean de creație artistico-plastică, intitulat „Coșul cu ouă al iepurașului”.
 Pe o astfel de temă generoasă și actuală, fiecare a dat frâu liber imaginației în cadrul atelierului său de creație. În atelierele celor de la Grădinița nr. 44, mașina de făcut tăiței fusese programată să producă „iarbă”. La mese, se muncea din greu la confecționat felicitări, coșulețe și tablouri de Paște, aranjamente cu felicitări, coșuleț cu ouă din polistiren și lemn, decorate măiestrit, precum și iepurași. Echipa era formată din 15 copii, trei educatoare și o directoare (Mariana Vereș). În partea opusă, suverani erau cei 25 de copii de la Grădinița 25 (însoțiți de opt educatoare și o directoare - Mărioara Ile). La cinci mese, micii artiști se concentraseră să confecționeze și să decoreze coșulețe pentru ouă, să picteze ouă și iepurași, iar în coșuri, sub ouă, au așezat iarbă-iarbă proaspătă. Alături, la două mese, își aveau tabăra lor de creație reprezentanții grădinițelor din Cihei și Cordău, câte trei copii, însoțiți de educatoarele Daciana Hoduț și Camelia Floroiu. Cei din Cihei au adus cu ei nu numai ouă, dar și un... „cocoș” (cuminte). În aripa de la intrare, în flancul stâng, se postaseră preșcolarii din  Sânmatin, câtă frunză și iarbă (30 de concurenți, plus 16 artiști pentru sceneta „Ajutați-i pe părinți”, însoțiți de zece educatoare: Irina Ormenișan, Mihaela Pintea, Livia Bondar, Simona Moza, Șerfezi Erika, Andreia Damian, Nadia Ghiman și Laura Chiș, în frunte cu Aurelia Rogojan și Aurina Man – coordonatorii de proiect, Andreia Damian devenise marele Rilă Iepurilă cel poznaș care se plimba de colo-colo, dându-le o mână de ajutor concurenților. În flancul drept era „tribuna centrală” pentru părinți, frați și bunici. După cum vă spuneam, cei de-ai casei au aliniat 30 de concurenți, unu și unu. În cadrul unui atelier se încondeiau ouă. Trei copii ucenici (Iuliana Lupuț, David Popescu și Remus Tirla) încondeiau ouă, alături de Eugenia Pop, bunica lui Remus. O încondeiere veritabilă, dar nu cu pensula și acuarelele sau carioca, ci cu acel condei special numit bizarcă. Alături, colegii de atelier confecționau ghirlande, puișori și iepurași, după care puișorii ajungeau în cuib, iar cuibul în pom. În celelalte ateliere, se decorau ouă cu pensula, acuarelele sau carioca, se confecționau coșulețe, fluturași și mămăruțe...
O lume minunată!
 „O lume minunată, copii frumoși și creativi”... vorba dnei inspector Voichița Vancu. Micii artiști se jucau și îmbinau în chip măiestrit simboluri ale Sfintei Sărbători a Paștelui, făcând risipă de imaginație și dăruire. Toate lucrările lor au fost premiate și expuse spre a fi admirate. Spre bucuria și liniștea truditorilor, cei mari, organizatori și invitați, au fost la înălțime, felicitându-i pe micii designeri. Gazdele (preoții părinți Ioan și Alin Pășcuță - tatăl și fiul) și organizatorii (Grădinița din Sânmartin, cu cei doi coordonatori: ed. Aurelia Rogojan și Aurina Man și fundația „Sfântul Ioan Botezătorul” -  președinte, preot Alin Pășcuța) s-au bucurat mult văzând că la manifestarea lor au fost onorați de distinși invitați, precum: Ștefan Seremi, Lucian Popuș – primarul comunei Sânmartin, Crăciun Parasca, Voichița Vancu - inspector școlar de specialitate, Mariana Jurca și Delia Rogojan (director și director adjunct ai școlii din localitate), precum și Ileana Vlad (fost dascăl, 40 de ani) – pictor de icoane pe sticlă...
 Întâmplarea minunată de la Sânmartin merită să devină tradiție, la care să fie invitați preșcolari din întreg județul. Ceea ce s-a vrut s-a și realizat, iar gazdele și organizatorii merită toate laudele, precum și nota maximă!
 Ileana Vlad – dascăl și pictor
 Ileana Vlad, născută în Betfia, a slujit învățământul o viață, simțindu-se și trăind ca un apostol pentru elevii săi, cărora le-a dăruit lumina slovelor și căldura sa sufletească, le-a insuflat încredere în forțele proprii, ajutându-i să crească demni și încrezători în bine, frumos și adevăr. Cu același dar și har și-a educat propriii copii, în cultul muncii, cinstei și onoarei. Și toți au ajuns învățați și realizați. Cele trei fete, cu facultate, sunt prin Italia, la Milano, creatoare de modă, în Dubai și la București, iar băiatul e student, la engleză-germană. Și lui îi place cartea... și poezia.
 Cât a fost la catedră, dăscălița a adunat materiale cât pentru zece cărți, dar a scris doar una, fiind „electrizată” de pasiunea pictatului de icoane, meșteșug pe care l-a furat de la fiica sa. A scris un îndrumător pentru dascăli – „Suntem mici, dar mari artiști” (un ghid care cuprinde modele de piese de teatru, scenarii, monolog, recital și montaj... pentru activități extrașcolare și serbări școlare). De trei ani e în pensie, dar de 13 ani pictează icoane pe sticlă. La manifestarea de la biserică, avea expuse doar 21 de icoane, pentru că 24 tocmai fuseseră încredințate dnei consilier cultural Anca Popescu Rațiu să le expună la Gyula (în Ungaria); multe altele le-a dăruit și pot fi admirate în bisericile din Betfia, Felcheriu, Ceica, Bucium, Dicănești, Haieu și Sânmartin...
 Ileana Vlad face parte din categoria dascălilor născuți, iar nu făcuți, apostoli ai neamului, care fac cinste profesiei de luminători și binefăcători ai sufletelor celor mici, dar nu numai.
 Sărut mâna și mulțumiri, distinsă doamnă dăscăliță! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concurs județean de creație artistico-plastică pentru preșcolari.   

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 07:59:01 Ora standard a Europei de Est