Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Inteligența matematică” - tema întâlnirii transnaționale de formare din Turcia

Proiectul Erasmus+ ,,Colors”, beneficiar, Colegiul Național ,,Iosif Vulcan” Oradea

,,Inteligența matematică” - tema întâlnirii transnaționale de formare din Turcia

Pornind de la ,,Teoria Inteligențelor Multiple" a lui Gardner, proiectul Erasmus+ ,,Colors"- 2020-1-SE01-KA229-077901_5 dorește să dezvăluie tipurile de inteligență pe care elevii le posedă și să le valorifice prin activitățile planificate, îmbunătățind calitatea actului educațional.

Proiectul este un parteneriat cu schimb interșcolar, fiind implementat în perioada 1.09.2020 - 31.08.2023, la învățământul primar din unitățile școlare din șase țări (Grecia - ,,4 Dimotiko Pefkon", România - Colegiul Național „Iosif Vulcan" Oradea, Spania -,,Ceip El Peñascal", Serbia - PU „Nasa Radost" Suedia - ,,Johannesskolan", Turcia - ,,Sehit Polis Volkan SabazIlkokulu").
În anul școlar 2020-2021, toate activitățile proiectului s-au desfășurat on-line, cu activități lunare, postate pe portalul eTwinning, pe site-ul școlii și pe Facebook. În luna martie (15-19 martie 2021) s-au desfășurat trei întâlniri online între trei clase de ciclul primar de la ,,Ceip El Peñascal", din Segovia, Spania și trei clase de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" sub genericul ,,Let's meet online", iar în 28 mai 2021,  întâlnirea online a fost cu o clasă  de elevi  din Turcia de la ,, Sehit Polis Volcan SabazIlkokulu" Kocaeli.
În perioada 1-7 octombrie 2021, în Turcia, la ,,Sehit Polis Volcan SabazIlkokulu" Kocaeli, s-a desfășurat o întâlnire transnațională de formare, fiind prima mobilitate din cadrul acestui proiect, amânată cu un an datorită contextului pandemic.
Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" a fost reprezentat de echipa formată din director, prof. Simona Martin, coordonatoarea proiectului, prof. Maria Duma și prof. de limba engleză, Teodora Popa.
Partenerii din proiect s-au întâlnit pentru prima data față în față și au participat la multe activități foarte atractive, organizate de școala gazdă.
Am fost primiți cu multă căldură de către elevii claselor primare și de către colectivul de profesori. Activitățile școlare au avut ca și temă identificarea și dezvoltarea inteligenței matematice, la elevii din ciclul primar. Lecțiile prezentate au ilustrat modalități interactive de predare a numerelor pare, necesitatea hrănirii sănătoase și cunoașterea unităților și instrumentelor de măsură pentru timp.
Atelierele de robotică, de arte vizuale și abilități practice erau frecventate de mulți elevi, care își expuneau cu mândrie creațiile.
Pentru dezvoltarea capacităților de proiectare și susținere a unor lecții și activități educative, folosind inteligența matematică în deosebi, au fost organizate mai multe ateliere de lucru, susținute de profesori de excepție.
Astfel workshopul ,,Teoria Inteligențelor Multiple", organizat de professor asociat la Universitatea Kocaeli, Sybel Kaya, a început cu  o susținere teoretică, apoi ne-a aplicat un chestionar de identificare a tipurilor de inteligențe dominante, am identificat apoi tipurile de amprente ale întregului grup. Lucrarea colectivă intitulată ,,Copacul prieteniei" s-a realizat prin dactilo pictură și a adus zâmbetul pe fețele tuturor.
Provocarea a continuat la atelierul de lucru ,,Crearea fluxurilor de învățare folosind inteligențele multiple", organizat de prof. director educațional la ,,Teacher Academy Foundation", Istanbul, Arzu Atasoy. Echipele internaționale au avut de creat scenete, cântece, prezentări care să susțină anumite drepturi ale animalelor sau oamenilor.
În cadrul vizitei la ,,Science and Arts Center", BILSEM, Kocaeli, prof. Duygu Kabakci, a aplicat ,,Teoria Inteligențelor Multiple", la orele de matematică, în cadrul atelierului de lucru,  iar profesorii participanți au gândit planuri de lecție, folosind toate tipurile de inteligență.
La Primăria Izmit (primar, avocat Fatma Kaplan Hürriyet), am fost primiți cu deosebit interes și căldură și am prezentat orașele și țările din care venim și am vorbit despre desfășurarea proiectului nostru.
Următoarea mobilitate va fi la școala noastră, în luna martie 2022, pe tema ,,Inteligența verbală".
Muncind împreună, ne-am cunoscut mai bine, am dobândit abilități de predare noi și am aflat multe informații despre sistemele educaționale din țările participante.
Ne-am întors acasă mai bogați sufletește, cu convingerea că unitatea în diversitate e o realitate în Uniunea Europeană.
Proiectul poate fi urmărit pe site-ul școlii noastre,  accesând linkul: http://www.cnivor.ro/erasmus-colors.html
Prof. Maria Duma
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,Inteligența matematică” - tema întâlnirii transnaționale de formare din Turcia.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:55:17 Ora standard a Europei de Est