Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Începerea cursurilor din noul an școlar (2021-2022)

Astăzi, în unitățile de învățământ, clopoțelul a anunțat

Începerea cursurilor din noul an școlar (2021-2022)

Conform Hotărârii C.J.S.U. nr. 57 /2021 adoptate vineri, 10 septembrie, toate cele 714 unități de învățământ din județul Bihor au început, astăzi (13 septembrie) cursurile în noul an școlar în scenariul 1(cu prezența fizică și cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție).

La Școala Gimnazială ,,Avram Iancu" din Oradea, festivitățile din prima zi de școală s-au desfășurat în curtea școlii în două serii: de la ora 9.00, elevii din ciclul primar, iar de la 10.00, gimnaziștii.
Domnul director Cuc Ioan-Sorin a felicitat cadrele didactice pentru modul exemplar în care s-au mobilizat pentru pregătirea sălilor de clasă, ,,astfel încât copiii să beneficieze de cele mai bune condiții. Sigur că este un început de an școlar atipic, așa cum spunea cronicarul: vremurile sunt peste noi, de multe ori". Apoi a dat citire mesajului primit din partea I.S.J. Bihor (inspector școlar general Horea Florian Abrudan), din care vă redăm un fragment: ,,Considerăm că educația este începutul tuturor începuturilor, este ceea ce face diferența între ignoranță și curiozitatea creatoare, între egoim și altruism, între indiferență și implicare. Așadar să privim cu încredere spre viitor conștienți de importanța momentului prezent, când fiecare dintre noi așază o cărămidă la propria-i devenire.
Membrii echipei I.S.J. Bihor vă urează succes în noul an școlar"!
Președintele Comitetului reprezentativ al părinților, doamna prof. Adela Horga, a adăugat: ,,Îmi doresc ca acest an școlar să reprezinte o rampă de lansare pentru îndeplinirea dorințelor, viselor voastre... Distinși profesori, vă adresez, cu cea mai înaltă considerație, un mesaj simplu: sănătoși să fiți, să aveți multă putere, înțelegere și deschidere pentru toate provocările didactice care au menirea să eficientizeze învățământul. Să iubim, să ajutăm, să respectăm, să prețuim elevul, copilul, oferindu-i tot ce ne-a oferit și nouă de-a lungul timpului generații de dascăli".
Urând succes tuturor elevilor și dascălilor,domnul director adjunct Velimirovici Cosmin a nominalizat cele patru învățătoare de la clasele pregătitoare (prof. Maria Gavriș, la clasa pregătitoare A, prof. Bei Claudia, la B, prof. Anghel Ramona, la C, iar la D, prof. Bejușca Elena), invitându-le să-și preia elevii și să-i conducă în sălile de clasă.
Pentru câteva momente, noi am zăbovit în clasa ,,porumbeilor" , unde doamna prof. Elena Bejușca cu tact și măiestrie a reușit în scurt timp să intre în sufletele ,,porumbeilor"...
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (81 de poze) în Galeria foto: Începerea cursurilor din noul an școlar (2021-2022).

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:15:01 Ora standard a Europei de Est