Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Empowering schools for learning in the digital age

SELFIE FORUM 2021

Empowering schools for learning in the digital age

În perioada 7-8 octombrie 2021, s-a desfășurat on-line cea de-a doua ediție a Forumului Internațional SELFIE, organizat de Comisia Europeană.

Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" din Oradea este una din cele trei unități de învățământ din România invitate să contribuie cu materiale la Forumul SELFIE 2021. Criteriul principal pentru selectarea celor trei unități de învățământ a fost numărul mare de companii, elevi și cadre didactice  implicați în pilotarea modulului WBL SELFIE.
Participarea a constat în realizarea unui ePoster expus on-line și partajat cu toți participanții la forum. Posterul electronic cu titlul „Colegiul Tehnic Mihai Viteazul - MySmartSchool, fromTraditiontoInnovation" a fost realizat de echipa formată din: Derecichei Carlos, elev clasa a XII-a, calificarea Tehnician în turism; Kerezsi Casian, absolvent promoția 2021, calificarea Tehnician în turism; Popa Alice, profesor; Ardelean Simona, profesor, coordonator SELFIE de la nivelul C.T. „Mihai Viteazul".
,,Am realizat acest poster, prin care vreau să subliniez ideea de tranziție de la tradiție la inovație. Avem în prima jumătate școala, în forma sa tradițională, și paleta cromatică pentru a reda ideea de clasic și tradițional, conectat apoi cu ideea de inovație și noi metode de educație, redate în jumătatea de jos a posterului. Am adăugat și ideea de excelență în educație, prin acea mână a unui absolvent, ca simbol al formării profesionale" - spune Kerezsi Casian.
Forumul SELFIE 2021 a oferit școlilor contextul de a împărtăși experiențele și bunele lor practici SELFIE, de a se angaja în dialog și în rețele suplimentare.
SELFIE (Auto-reflecție asupra învățării eficiente prin stimularea utilizării de tehnologii educaționale inovatoare) este un instrument personalizabil realizat de Comisia Europeană, care ajută școlile să reflecte unde se află cu utilizarea tehnologii digitale pentru predare și învățare în era digitală.
SELFIE a fost lansat în 2018 cu scopul de a sprijini școlile să își dezvolte strategia digitală implicând comunitatea școlară (directori de școli, profesori și elevi). După 2,5 ani, a adunat 1,5 milioane de utilizatori din 76 de țări.
 Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea, a pilotat ca  parte a instrumentului Selfie, în decembrie 2020, alături de alte 23 de unități de învățământ din România, modulul WBL (învățarea bazată pe muncă) pentru companii.
Popa Alice, profesor,
Ardelean Simona, profesor, coordonator SELFIE de la nivelul C.T. „Mihai Viteazul"
 
Felicitări, vitejilor!
O super școală cu super clasă profesională și cu niște profesori de super clasă! (OviDan)
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Empowering schools for learning in the digital age.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:13:01 Ora standard a Europei de Est