Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, precum și măsurile care se impun în domeniile HoReCa...

Astăzi, vă prezentăm hotărârile C.J.S.U. Bihor 63 și 64 din 4 oct. 2021

Scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, precum și măsurile care se impun în domeniile HoReCa...

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (C.J.S.U. Bihor), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 4 octombrie, scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar, precum și măsurile care se impun în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment la nivelul localităților din județul Bihor, în funcție de incidența cazurilor Covid-19 din fiecare localitate.

Decizia a fost adoptată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1050 din 2 octombrie 2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Conform Hotărârii C.J.S.U. Bihor nr. 63/2021, adoptată în baza analizei Direcției de Sănătate Publică Bihor (D.S.P. Bihor), lista localităților în care se aplică restricții începând cu data de  5.10.2021, ora 00.00 cuprinde:
- 11 localități cu incidență mai mare de 2 cazuri și mai mică de 3 cazuri / 1.000 locuitori: Tileagd, Abram, Biharia, Derna, Lugașu de Jos, Tămășeu, Cărpinet, Suplacu de Barcău, Pocola, Borod, Bors.
*19 localități cu incidență mai mare de 3 cazuri și mai mică de 6 cazuri /1.000 de locuitori: Sântandrei, Ceica, Remetea, Municipiul Oradea, Cefa, Toboliu, Girișu de Criș, Nojorid, Săcădat, Lunca, Sălard, Lăzăreni, Șimian, Vadu Crișului, Paleu, Nucet, Aștileu, Brusturi, Diosig.
*5 localități cu incidență mai mare de 6 cazuri și mai mică de 7,5 cazuri /1.000 de locuitori: Hidișelu de Sus, Sâmbăta, Tărcaia, Sânmartin, Căbești.
*4 localități cu incidență peste 7,5 cazuri /1.000 de  locuitori: Spinuș, Țețchea, Chișlaz și Cetariu.
Pentru satul Telechiu din comuna Țețchea în urma analizei de risc făcute de către D.S.P. Bihor, s-a propus carantinarea zonală care a fost înaintată spre avizare către Institutul Național de Sănătate Publică. În urma avizării carantinarea se va institui prin ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Tot în ședința de ieri, prin Hotărârea C.J.S.U. Bihor nr. 64/2021, au fost aprobate scenariile de funcționare a unităților școlare din județul Bihor, conform noilor prevederi din Ordinul Comun al Ministerului Educației (nr.5.338/01.10.2021) și Ministerului Sănătății (nr. 1.082/01.10.2021) pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică. Potrivit acestora consiliile de administrație al unităților de învățământ analizează și propun aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, după cum urmează:
*scenariul 1: participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ - indiferent de rata de incidență cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu Sars-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/clasă/unitate de învățământ/conexă;
*scenariul 2: participarea zilnică, în sistem online, a elevilor - în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul Sars-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă, respective suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/clasei/unității de învățământ/conexe.
Totodată, conform art.6 alin.2 din ordinul comun amintit, la data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor se suspendă activitatea cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioadă de 14 zile.
Astfel, în baza propunerilor consiliilor de administrație de la nivelul unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Direcția de Sănătate Publică Bihor, începând cu data de 5 octombrie un număr de 637 de unități școlare își vor desfășura activitatea în scenariul1, 75 în scenariul 2, iar din rândul acestora din urmă 14 vor avea activitatea suspendată integral. Scenariul de funcționare a unităților de învățământ se va actualiza în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul Sars-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă.
Aici puteți parcurge în întregime Hotărârea C.J.S.U. Bihor nr. 63/2021, care conține măsurile care se aplică la nivelul județului Bihor în funcție de incidența din fiecare localitate:
bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2021/10/HCJSU63.pdf
Aici puteți parcurge Hotărârea C.J.S.U. Bihor nr. 64/2021 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul Sars-CoV-2:
bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2021/10/Hot64CJSU.pdf
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:37:24 Ora standard a Europei de Est