Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Înființarea companiei aeriene locale Air Oradea

În urma parteneriatului dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor

Înființarea companiei aeriene locale Air Oradea

Înființarea companiei aeriene locale, în urma parteneriatului dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, a intrat în linie dreaptă.

Compania se va numi Air Oradea, iar astăzi (29 septembrie 2021), consilierii județeni și-au dat girul pentru înființarea acesteia. Mâine, proiectul de înființare a companiei va fi supus și votului consilierilor locali.
În luna august, primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele C.J., Ilie Bolojan, au anunțat încheierea unui parteneriat între cele două instituții prin care urma să se înființeze compania aeriană. Astăzi, cei doi edili au dat o declaraţie comună, în care au venit cu informații concrete legate de acest aspect.
„Estimăm că în cursul lunii septembrie această companie va fi înființată și suntem azi în situația în care în ședința Consiliului Județean din această după-amiază și în ședința Consiliului Local de mâine, pe masa consilierilor județeni și locali se va afla spre aprobare materialul de înființare a companiei aeriene. Am făcut săptămâna trecută inclusiv rezervarea de denumire, compania se va numi SC Air Oradea SA și va avea ca și capital social o sumă de aproximativ 3 milioane de euro. Ea va fi împărțită după cum urmează: 60% din capitalul social va fi deținut de municipiul Oradea, iar 40% de către Consiliul Județean", a declarat primarul Florin Birta.
Cele două administrații și-au propus să asigure conectivitatea aeriană a județului atât cu Capitala, dar și cu alte țări europene.
Prin această companie aeriană, se urmăreşte dezvoltarea transportului aerian, atragerea investițiilor și a turiștilor în municipiu și în județul Bihor, a mai arătat primarul Florin Birta. Pentru înființarea acestei companii a fost realizat şi un business plan, care urmează să fie prezentat și pe baza căruia vor fi luate deciziile privind tipul de avioane cu care se va opera - Jet sau ATR cu elice, precum şi cea privind achiziționarea sau închirierea lor. „Cert este că, din primăvara anului viitor, vom avea un plan de zbor cu trei curse zilnice între Oradea și București, dus-întors, de luni până vineri, și două curse în week-end, sâmbătă și duminică, plus patru curse externe pe săptămână, cu care ne vom conecta la patru hub-uri internaționale, pe care le vom anunța într-un viitor apropiat", a mai menționat primarul.
„Urmează ca în toamna acestui an să declanșăm procedura de licitație pentru închirierea echipajelor care vor opera pe aeronavele care vor zbura sub brandul Air Oradea. Acesta este un proiect strategic important pentru Oradea și pentru județul Bihor pentru că asigurând o conectivitate aeriană cu capitala țării noastre și cu câteva hub-uri europene, vom pune Oradea pe harta globală a dezvoltării în așa fel încât să fim mult mai atractivi pentru investiții în anii următori, pentru a oferi mai multe oportunități, salarii mai bune și o mai bună calitate a vieții", a declarat președintele C.J. Bihor, Ilie Bolojan.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:27:42 Ora standard a Europei de Est