Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O studentă la Pedagogie a organizat un „comitet de primire” pentru studenții străini care vin să învețe la Universitatea din Oradea

Erasmus și prietenii săi

O studentă la Pedagogie a organizat un „comitet de primire” pentru studenții străini care vin să învețe la Universitatea din Oradea

Studentă, în anul II, la Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Isabela Morar, s-a gândit cum le-ar putea face viața mai ușoară studenților Erasmus care vin la Universitatea din Oradea.

Așa s-a născut programul „Buddy Student", o inițiativă destinată bursierilor străini și nu numai.
„Am realizat că cei mai mulți dintre studenții străini își doresc să se integreze în comunitatea locală, să-i cunoască pe orădeni, să se apropie cât mai mult de colegii lor de la universitate. Apoi m-am gândit că pot să fac ceva pentru asta", spune Isabela. Așa a luat ființă nucleul proiectului „Buddy Student", de la Universitatea din Oradea. Prin activități, pe care le desfășoară împreună: excursii, seri culturale, vizite la muzee locale, mese organizate de gazde sau de studenții străini, petreceri și chiar întâlniri în familie sau oferindu-le ajutor concret în a-și găsi chirie, la cumpărături ori cu tot felul de sfaturi practice, voluntarii „Buddy Student" își ajută colegii din străinătate să se acomodeze cu orașul care îi găzduiește temporar.
În plus, „Programul are un impact benefic și asupra colegilor noștri. Astfel ei au ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare în limba engleză, în mod practic, și să intre în contact cu diverse culturi", explică Isabela. Ea spune că inițiativa ei oferă studenților orădeni posibilitatea de a cunoaște colegi, de aici de la Universitatea din Oradea, dar care învață la alte facultăți, colegi pe care, în alte condiții, probabil nu i-ar întâlni.
Proiectul „Buddy Student" a prins contur în primăvară, iar echipa de coordonare, din care mai fac parte: Simina Gruie, Adriana Petruț, Eduard Lucaci și Gabriel Andreca, lucrează de efectiv de două luni de zile. În acest timp, în program s-au înscris deja 38 de studenți orădeni și 60 de studenți străini. „Noi credem că, pentru a te acomoda și a te simți bine într-un oraș străin, e important să ai pe cine întreba: unde e autogara, de unde poți să obții anumite hârtii, unde găsești un restaurant bun. Altfel spus, să ai o legătură mai personală cu cineva, alta decât persoana de contact de la Biroul de Relații Internaționale al universității. Pe scurt, un «buddy» este un prieten, un student, care își ajută colegii să se integreze în Oradea", explică Isabela.
Studenții orădeni fac asta dezinteresat. „Implicarea în acest program nu înseamnă reciprocitatea serviciilor, nici, în mod necesar, accesul la o bursă «Erasmus». Însă, este la fel de adevărat că mulți dintre colegii noștri, care au fost implicați în programe legate de prezența studenților Erasmus la Universitatea din Oradea și-au dorit și, apoi, au ajuns, la rândul lor, să beneficieze de aceste burse. Acum ne concentrăm să facem treabă bună la nivel local și să ne extindem rețeaua de «prieteni» la nivel național și internațional". Așa se face că „Erasmus BuddyProgramme" a și devenit parte a proiectului european „Erasmus Orientation Programme". „Acționăm punctual, pe nevoi și feedback. Vrem să ne asigurăm că ceea ce facem este util și interesant pentru studenții Erasmus sosiți la Oradea, dar și pentru cei din Universitate care vor să se implice". Isabela și-a propus ca, pentru început, să pregătească, împreună cu colegii ei, una-două activități, pe lună, evenimente la care să invite cât mai mulți bursieri Erasmus și studenți orădeni.
Bazându-se pe experiența acumulată în mai multe proiecte derulate anterior cu studenți străini, Isabela este convinsă că proiectul „Buddy Student" are potențial, că poate fi extins în alte universități și ar putea fi deschis chiar și pentru alți studenți, străini sau români, care vin la Oradea din alte județe. De aceea, „Prietenii lui Erasmus" din Oradea caută voluntari și sunt deschiși pentru  parteneriate cu grupuri similare din România sau din alte țări.
 
Felicitări, Isabela!
Ideile tale sunt deosebit de realiste și de folositoare!
Cu siguranță, vor prinde viață și vor fi îmbrățișate de tot mai mulți studenți, dar nu numai...
Prietenii lui Erasmus devin astfel prietenii orădenilor și ai României, iar imaginea noastră și a țării se schimbă în bine!
Mulțumim, Isabela!
(OviDan)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:26:35 Ora standard a Europei de Est