Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O viață de dascăl

Profesor Ana Iosa

O viață de dascăl

La 1 septembrie 2021, trasând un arc peste timp, constat că am trăit intens O VIAȚĂ de... școlar.

Am învățat pentru mine și i-am învățat și pe alții, cu perseverență, seriozitate și demnitate. N-am ocolit niciodată greutățile, ci le-am depășit.
Bazele pregătirii mele s-au pus la o școală generală și la un liceu din Arad, dezvoltându-se și consolidându-se apoi la Academia Națională de Educație Fizică și Sport București.
 Mi-a plăcut, însă, să învăț toată viața; m-am adaptat mereu la nou, din mers, m-am perfecționat, alături de colegii mei la Liceul Sportiv ,,Bihorul", apoi la Oradea unde, în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna", am pregătit generații de copii, ca profesor de educație fizică și sport, ca antrenoare de baschet sau ca diriginte.
  Am parcurs un drum greu, dar frumos și m-am implicat în toate activitățile fiecărei etape de dezvoltare a societății românești, în activități impuse în anii comunismului (Daciada, Cântarea României, defilări cu prilejul unor sărbători), dar și în activități benevole, precum: competiții sportive, tabere școlare, excursii...
Urmele pașilor mei pe acest drum sunt înșiși foștii elevi, printre care am avut bucuria să-i am și pe propriii mei copii,  Oana și Bogdan.
Ore, antrenamente, competiții, meciuri, manifestări cultural-artistice și sportive, ședințe cu părinții, consilii profesorale, ședințe de catedră, cercuri pedagogice, inspecții ca metodist al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, formarea studenților aflați în practică pedagogică, tabere de schi și multe altele au constituit munca mea de zi cu zi. Am încercat să o fac frumoasă și eficientă.
Mi-am iubit elevii pentru că aceasta a fost motivația formării mele ca dascăl. Dragostea față de ei și de profesia îmbrățișată m-au ajutat să împlinesc aproape tot ce mi-am propus. Îmi las în școală o parte din suflet și îndrăznesc să cred că am însemnat ceva în viața elevilor cât și a colegilor cu care am colaborat și cu care am legat trainice prietenii.
Dovezi ale muncii mele sunt vizibile în diplomele și trofeele obținute de-a lungul anilor. Sunt multe, dar nu pot să nu amintesc: locul II (la nivel național) cu echipa școlii de baschet băieți, în 2004, în cadrul O.N.S.S. și loc. III (la nivel național) în 2013 cu echipa de baschet fete tot în cadrul O.N.S.S.  Proiectul ,,Bihorul în mișcare" și competițiile de street ball au avut pe primele locuri elevii Școlii Gimnaziale ,,Oltea Doamna".
Am convingerea că foștii mei elevi își vor aminti că prin educație fizică și sport, prin turism, prin competițiile la care au participat, s-au dezvoltat fizic, dar și emoțional, au învățat să se cunoască mai bine, au devenit mai buni, mai exigenți cu ei înșiși, mai curioși, mai ambițioși, mai puternici și nu vor uita dictonul latin ,,Per aspera ad astra".
Privind înapoi, trăiesc bucuria și satisfacția unei împliniri profesionale. Îmi amintesc de unde am pornit și unde am ajuns. M-am risipit și m-am adunat, m-am întristat adeseori, dar m-am și bucurat de multe ori, am perseverat și mi-am depășit limitele.
Încep acum un nou parcurs al vieții mele pe care mi-l doresc liniștit și luminat de amintiri frumoase; mă voi dedica mai mult familiei mele, nepoților prin care voi ține legătura cu școala.
Colegilor mai tineri le urez să aibă cel puțin dăruirea pe care am avut-o eu, să-i iubească pe copii și să-i crească frumos...         
Profesor Ana Iosa
 
Frumos parcurs didactic, doamnă profesor Ana Iosa!
V-am urmărit și v-am admirat, adesea, pe terenul de sport, alături de elevii dumneavoastră campioni. Câtă răbdare și putere de stăpânire, calm și luciditate, calități pe care le-ați imprimat, le-ale picurat discipolilor, câte emoții și dăruire... și o strălucire în privire la ora adevărului, în momentele de izbândă, trăiri care au molipsit și au dublat bucuria împărtășită cu învingătorii dumneavoastră elevi.
V-am descoperit apoi cu drag în campusul universitar ,,Agora", cu aceeași strălucire și dăruire, același dascăl competent și înțelegător, care îmbină armonios respectul cu exigența, știința cu frumoasele trăsături de caracter ale unui dascăl model, deschis și creativ, care se adaptează ușor noilor condiții și vârstei tinerilor, ba vulcanici și neliniștiți, ba prea cuminți și lipsiți de energie și curaj.
Cu siguranță, elevii dumneavoastră vă păstrează în suflet ca pe un prieten drag ce le-ați fost, demn de cinste și respect, o amintire care răscolește un trecut colorat, plin de bucurii.
Amintirile frumoase să vă lumineze anii de veghe, să vă bucurați veșnic de investiția făcută în lecțiile susținute și în nenumăratele activități extracurriculare desfășurate în școală, pe terenurile de sport sau pe pârtiile de schi din Polonia...
Cu prețuire,
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (55 de poze) în Galeria foto: O viață de dascăl.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:52:02 Ora standard a Europei de Est