Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Orașul în miniatură, scene din Cartea junglei și Arca lui Noe, experimente chimice...

Joi, în cadrul Școlii de vară, activități la Lic. T. ,,Aurel Lazăr”

Orașul în miniatură, scene din Cartea junglei și Arca lui Noe, experimente chimice...

În majoritate, activitățile din ziua de joi, 5 august 2021, s-au ținut la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr", unde conducerea școlii, împreună cu alți profesori și liceeni, le-au pregătit oaspeților nenumărate activități-surpriză.

,,Astăzi (joi - n.n.), copiii și tinerii care frecventează Școala noastră de vară, intitulată ,,Copiii și tinerii în tinda bisericii", organizată în cadrul Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Oradea, vor avea parte de activități-surpriză, pregătite de profesorii și elevii lăzăriști, cu sprijinul conducerii (director, prof. Mihaela Băguț, director adjunct, prof. Ioana Mladin)", ne-a spus părintele profesor Florin Negruțiu.
Domnul profesor de matematică Ciprian Băguț îi aștepta pe copii la atelierul de matematică distractivă; directorul adjunct, doamna prof. Ioana Mladin, și-a condus grupa celor mai mari în curte, la atelierul de dezlegare a ghicitorilor buclucașe; Mălina Băguț, olimpica doamnei prof. Anița Luncan, gojdista cu cea mai mare medie la Bac din acest an, studentă la chimie, din toamnă, Mălina, ajutată de lăzăristele Denisa și Daiana, urma să pregătească curioșilor experimente chimice (distractive); tot în curte, alte două grupe erau pregătite pentru jocuri sportive îndrăgite, puse în undă de tineri voluntari.
Orașul în miniatură sau ,,Orașul din sufragerie"
Pentru început, noi am urcat să vedem orașul în miniatură sau ,,Orașul din sufragerie" (cum am citit pe un pliant), opera domnului profesor de religie Vasile Juncu. În fața machetelor celor două scene din Cartea junglei și Arca lui Noe, de la o întrebare la alta, domnul profesor lansa provocări pentru descifrarea scenelor și identificarea personajelor.
Dispunând de ,,materiale didactice" suficiente, a se înțelege jucările celor trei copii ai săi, domnul profesor Vasile Juncu și-a propus să realizeze un orășel în miniatură, pe care joi l-a prezentat copiilor și tinerilor de la Școala de vară.
,,Urmăriți cum funcționează orășelul nostru. Să pornim de la gară, trecând pe lângă cetate și autogară; ne oprim la un accident: o fetiță a traversat strada vorbind la mobil; poliția și salvarea erau la locul accidentului; aici vedeți cele două stații de salvare și de pompieri, un șantier în lucru, aeroportul, avioanele tocmai au aterizat, ascultați, motoarele încă nu s-au oprit; în față e turnul de control, nu departe de aeroport se vede pădurea, pădurarul și gospodăria sa plină de păsări de curte, iar în fermă, multe alte animale; acolo e un purcel la proțap; aici ce avem? o baltă, cu pescari care pescuiesc. Aici? o autostradă, dincolo? tramvaie și mai vechi și mai noi, o bază militară, două fetițe joacă tenis, mai sus... în stânga o mănăstire și acolo? o biserică, taxiuri trase de cai, copii care fac plajă, fete care se dau pe biciclete; statuia lui Ștefan cel Mare, două tunele, iată, trenulețul tocmai iese din tunel; ,,eu văd o fântână arteziană, iar acolo turiști care urcă pe munte", spune un băiețel...
Totul e ca o bijuterie încântătoare!
La final, suntem direcționați să admirăm pe peretele din spate, expoziția de fulare ale unor mari echipe de fotbal din Europa.
Revenind, vom spune că momentul de prezentare a orășelului în miniatură a fost un adevărat spectacol, luând în considerare reacția copiilor, care au trăit cu intensitate, la auzul semnalelor sonore care veneau de la gară, de la mișcarea trenulețului sau din alte zone (de la aeroport)...
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (58 de poze) în Galeria foto: Orașul în miniatură, scene din Cartea junglei și Arca lui Noe, experimente chimice...

Trimite email
miercuri, 4 decembrie 2024, 10:13:00 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

În așteptarea lui Moș Nicolae

La Școala Gimnazială „Dacia”, umplem ghetuțele cu... povești!
Marți, 3 decembrie 2024, elevii claselor I A și I H, împreună cu învățătoarele lor, Maria Brisc și Diana Mojolic, au „lustruit” de zor ghetuțele, în așteptarea lui Moș Nicolae...