Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,#Be NetWise”

Proiect internațional eTwinning la C.T. ,,Traian Vuia”

,,#Be NetWise”

În perioada decembrie 2020 - iunie 2021, la Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia" am derulat proiectul internațional eTwinning ,,#Be NetWise", care a oferit elevilor posibilitatea înțelegerii superioare a conceptului de alfabetizare media și a rolului pe care media îl joacă în viața fiecărui om.

Folosind instrumente Web 2.0 diverse (Animaker, Pixton, Padlet, Story Jumper, Mentimeter, Voki, Canva, Flipsnack, Emaze, Flippity, Genially etc.) și lucrând în echipe mixte internaționale, elevii din proiect au pregătit materiale diverse pe teme de interes actual, i.e. Mass media, Fake News și dezinformare, puterea presei, publicitatea, producțiile media etc.
La acest proiect au participat 12 profesori, 30 de invitați și 81 de elevi din patru țări:Turcia, România, Serbia și Tunisia. La nivelul Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia", proiectul a fost coordonat de prof. Urs Marcela și Drugaș Corina. Au mai colaborat: director, prof. Cotca Alina, prof. Drugaș Corina, prof. Bîdiliță Vasile și ing. Căpitanu Adrian. Elevi implicați: Macarie Mihail (IX D liceu zi), Paluțiu Sonia (IX D liceu zi ), Bojte Denis (9 C profesională), Petrila Flavius (X C liceu zi), TakacsRaisa (X C liceu zi), Mândruț Crina (11 E profesională), Pașca Răzvan (11 E profesională), Popa Crina (XII C liceu zi).
Obiectivele proiectului
*să-i ajute pe elevi la o înțelegere superioară a conceptului de alfabetizare media; *să-i învețe pe elevi despre drepturi și responsabilități în mediul digital; *să-i ajute pe elevi în înțelegerea semnificațiilor drepturilor digitale și a responsabilităților digitale; *să-i ajute pe elevi să recunoască oportunitățile oferite de mass-media individului; *să exploreze concepte precum acces, urmărire, utilizare, evaluare, producție și partajare de informații; *să-i ajute pe elevi să recunoască obstacolele în calea accesului la informații corecte și fiabile; *să-i învețe pe elevi cum să creeze diferite tipuri de mesaje media adecvate scopului și publicului țintă; *să-i ajute pe elevi să înțeleagă modul în care limbajul, textele, sunetele și imaginile sunt utilizate pentru a obține mesaje media convingătoare; *să-i ajute pe elevi în a diferenția o informație eronată, falsă de una adevărată; *să le ofere elevilor oportunități de dezvoltare a abilităților de utilizare a Tehnologiei Informației și Comunicării (TIC); *să-i ajute pe elevi să conștientizeze și să învețe importanța de a fi cetățeni activi pentru societate; *să-i ajute pe elevi să-și îmbunătățească cunoștințele de limbă engleză, pentru a le folosi în situații din viața reală.
Rezultatele proiectului
*prezentarea școlilor, a orașelor și a țărilor; *logo-ul/personajul și posterul proiectului; *întâlniri online folosind aplicația ZOOM și GOOGLE MEET; e-books (cu ajutorul aplicației Story Jumper) cu titlul: MentorTeachers, The Power of Media - LanguageChallenge Time, FakeNewsinHistory, A Story - Haveyouseenthis part? etc.; * revistă digitală (aplicația Flipsnack) - FakeNews - A Manual for Teenagers; *expoziție de fotografii virtuală (aplicația Emaze); *clipuri video - Howcan media beourpower?, News Report - Covid 19, Media LiteracyProcess, Safer Internet Day etc. *prezentări personale folosind aplicația Voki; *postere publicitare, infografice turistice, benzi desenate și desene tematice; *jocuri online și quizzes; *calendar tematic etc.
Link proiect: https://twinspace.etwinning.net/139573/home
ebook-urirealizateîn mod colaborativ
https://www.storyjumper.com/book/showframe/102810296/605b5b87347d4#page/1
https://www.storyjumper.com/book/showframe/105099196/BeNetWise-Projectnbsp#page/1
https://www.storyjumper.com/book/showframe/106946506/609435534597e#page/1
https://www.storyjumper.com/book/showframe/106685576/BeNetWise-Media-Guard-Team-HAVE-YOU-SEEN-THIS-PART-#page/1
Prezentări video realizate colaborativ
https://www.youtube.com/watch?v=PVyNApUiK3s&ab_channel=etwinningBeNetWise
https://www.youtube.com/watch?v=ucPzJQysGXY&t=2s&ab_channel=etwinningBeNetWise
https://www.youtube.com/watch?v=TPsqDdcsQqk&t=1s&ab_channel=etwinningBeNetWise
Galerie foto virtuală
https://www.emaze.com/@AOTTZIQFO/benetwise-project?autoplay&hidebuttons
Prof. Marcela Urs
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,#Be NetWise” .

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:42:02 Ora standard a Europei de Est