Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu felicită echipa de robotică AutoVortex

La revenirea în țară din S.U.A.

Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu felicită echipa de robotică AutoVortex

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, felicită echipa de robotică AutoVortex, revenită joi, 22 iulie 2021, în țară, de la un prestigios concurs de profil desfășurat în Statele Unite ale Americii (16-17 iulie).

„Îmi revine deosebita onoare de a felicita AutoVortex, echipa care a reprezentat cu succes România la Campionatul de Robotică Chicago Robotics Invitational 2021. Performanța lor este una de excepție: este prima oară când o echipă din afara spațiului nord-american se impune în acest concurs. Acest succes confirmă încă o dată dezvoltarea unui domeniu al meseriilor emergente în școala românească, robotica, și implicit valoarea celor care își dedică timpul și resursele în acest scop.
Robotica este un instrument valoros pentru antrenarea abilităților cognitive și sociale ale tinerilor. În același timp, robotica înseamnă dezvoltarea de noi abilități, care le vor permite elevilor să transfere ingineria în lumea de zi cu zi, adică una din componentele-cheie ale testelor PISA.
Tocmai datorită acestor considerente, Ministerul Educației a decis ca, începând din noul an școlar, odată cu reluarea olimpiadelor școlare, să includă în calendarul acestor concursuri organizarea unei olimpiade naționale de robotică.
Practic, vorbim de recunoașterea rezultatelor obținute de toate echipele românești care au participat în ultimii ani la concursurile internaționale, fiindcă pe lângă AutoVortex, avem multe alte echipe câștigătoare în România și este necesar să stimulăm acest demers în sensul de a acorda mai multă importanță acestui domeniu, profesorilor și mentorilor implicați în susținerea echipelor".
Componența echipei care s-a impus în concursul de la Chicago este următoarea:
Ana Maria Iacob și Dimitrie Sebastian Cudrici (elevi la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu" din Bucureşti), Claudia Catrinel Amariei și Răzvan Iacob Milea (elevi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" din Bucureşti), Cezar Andrei Dunuţă (Colegiul Naţional „Sfântul Sava" din Bucureşti), Victor Brînzan (Şcoala Britanică din Bucureşti), Andrei Laurenţiu Radu (Colegiul Naţional „Vladimir Streinu" din Găeşti), Carina Gabriela Grec (Colegiul Naţional „Şcoala Centrală" din Bucureşti), Theodor Adrian Vasile (Colegiul Naţional „Ion Neculce" din Bucureşti), Ştefan Caraenache (Colegiul Naţional „Matei Basarab" din Bucureşti), Radu Ungureanu (Colegiul Tehnic „Petru Maior" din Bucureşti), Victor Bogdan Ungureanu (Liceul Cronos din Bucureşti), Luca Rusu (Şcoala Americană din Voluntari), Mihnea Vişoiu (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) și Mihai Melnic (Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Iaşi).
Coordonator este profesorul Ionuţ Valentin Panea (Academia de Studii Economice din Bucureşti), iar mentor, studentul emerit Rareş Ştefan Ion.
Reamintim că, în această primăvară, echipa AutoVortex a câștigat medalia de aur la Campionatul Internațional de Robotică FTC - Rusia 2021, cu acest prilej fiind medaliați onorific de Ministerul Educației. (B.C.)

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:49:42 Ora standard a Europei de Est