Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Laureații Galei Premiilor UNITER

Ediția a 29-a

Laureații Galei Premiilor UNITER

Luni, 19 iulie 2021, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale" din București a avut loc ediția cu numărul 29 a Galei Premiilor UNITER.

Ceremonia de acordare a premiilor pentru cele mai bune creații teatrale ale anului 2020 a fost transmisă în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și Radio România Cultural;

online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER https://www.facebook.com/UNITERoficial. De la ora 20.00 am transmis LIVE pe contul de YouTube UNITER ROMÂNIA și pe pagina de facebook a UNITER sosirea pe covorul roșu a invitaților Galei: unii dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului, parteneri și reprezentanți ai mass-media.
Amfitrionul Galei a fost Ion Caramitru, președintele UNITER, regia spectacolului a fost semnată de Bobi Pricop, iar scenografia, Irina Moscu.
Emoții puternice, bucuria reîntâlnirilor, multe zâmbete, o vibrație extraordinară a animat spațiul Galei la București, unde ne-am întors după 6 ani de călătorii prin țară.  Mulțumim tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au fost alături!
Premiile!
Premiul pentru cel mai bun debut: DIANA MITITELU pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate", de Edna Mazya la Teatrul de Stat Constanța
 Premiul pentru întreaga activitate - actorul MARCEL IUREȘ
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar:
ION RIZEA pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese", textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu" din Timișoara
 Premiul special:
SCENA DIGITALĂ - platformă de spectacole online a Teatrului Național „Radu Stanca" Sibiu
Premiul a fost ridicat de MARIUS TURDEANU, actor al teatrului.
 Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar:
DIANA VIERU pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace", scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „Vasile Alecsandri" Iași
Premiul pentru întreaga activitate - scenografie: GETA MEDINSCHI
 Premiul pentru cea mai bună scenografie:
ADRIAN DAMIAN pentru decorurile spectacolului „Revizorul", de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria" Oradea
 Premiul Președintelui
Teatrul Național „Mihai Eminescu" din Chișinău pentru 100 de ani de istorie în teatrul românesc.
Premiul a fost primit de PETRU HADÂRCĂ, director general al teatrului.
 Premiul pentru întreaga activitate - actriță: ILEANA PLOSCARU
Premiul a fost ridicat de ERWIN ȘIMȘENSOHN, directorul Teatrului de Stat Constanța
 Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal:
EMŐKE KATÓ pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois", de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca
 Premiul special:
TEATRUL POESIS - program al Teatrului Național „Marin Sorescu" Craiova și al Teatrului Nottara din București.
Premiul a fost ridicat de domnul EMIL BOROGHINĂ, fondatorul Teatrului POESIS.
 Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal:
RĂZVAN VICOVEANU pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din spectacolul „Revizorul" de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria" Oradea
 PREMIU GĂZDUIT:
Premiul British Council a fost acordat de NIGEL BELLINGHAM, directorul Consiliului Britanic Teatrului BASCA din Timișoara - un teatru pentru incluziune socială şi comunitate.
Premiul a fost ridicat de regizoarea ANA MARIA URSU.
Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV / Teleplay:
„SHORTS", după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor", Odorheiu Secuiesc
Premiul a fost ridicat de RÉKA DÁLNOKY, director artistic al teatrului.
 Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
„INSOMNIA", scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București
 Premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2020, program derulat sub egida Casei Regale a României
MIHAI IGNAT, pentru piesa „Prințesa care sforăia".
 În selecția finală au mai fost nominalizate următoarele piese:
Stockholm, de Ana Sorina Corneanu
Tăcerea, de Mihai Ignat
Game over, de Cristina Cozma
Operațiunea vampirul, de Radu Popescu
 Premiul pentru întreaga activitate -  critică și istorie teatrală: ION PARHON
 Premiul pentru critică de teatru: MIRUNA RUNCAN
Premiul a fost ridicat de criticul de teatru MIHAELA MICHAILOV.
 Premiul pentru întreaga activitate -  regie: ALEXANDRU DARIE (post-mortem)
Premiul a fost ridicat de actorul MARIAN RÂLEA.  
 Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie"):
CARMEN LIDIA VIDU pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989", scenariul Carmen Lidia Vidu, Teatrul Național „I.L. Caragiale" din București
 Premiul pentru cel mai bun spectacol:
„INIMĂ ȘI ALTE PREPARATE DIN CARNE", de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național „Marin Sorescu" Craiova
Premiul a fost ridicat de ALEXANDRU BOUREANU, directorul teatrului.
 *
Au prezentat premii live sau virtual: și au anunțat câștigătorii: Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României, Bogdan Gheorghiu (ministrul Culturii), Nicușor Dan (primarul general al Municipiului București), Ramona Săseanu (director general interimar al TVR), Ovidiu Buluc (președintele Fundației „PROCULTURA"), Steven van Groningen (președintele Raiffeisen Bank România), Miruna Berescu (directoarea Festivalului de Film Anonimul), Camelia Ene (CEO MOL România), Ina Solomon (CSR & Corporate Sponsorships. Identity & Communication UniCredit Bank), Florentina Țilea, Gavril Pătru, Irina Moscu, Vlad Zamfirescu, Tania Popa, Ada Galeș, Marina Constantinescu, Constantin Chiriac, Ada Hausvater, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Marinela Țepuș, Ludmila Patlanjoglu, Oana Pellea.
*
JURIILE GALEI
Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru:
Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.
Juriul Galei care au decis câștigătorii:
Puiu Antemir (scenograf), Alina Epîngeac (critic de teatru), Eugen Jebeleanu (regizor), Dorina Lazăr (actriță) și Octavian Saiu (critic de teatru).
Juriul concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2020":
Marina Constantinescu, Andrei și Andreea Grosu și Mihaela Michailov.
*
Video - Gala Premiilor UNITER 2021 - Evenimentul de covor roșu - interviuri la primirea invitaților realizate de jurnalistul Florin Ghioca
https://www.youtube.com/watch?v=0fZizn975zY
 Video - Gala Premiilor UNITER 2021 - decernarea premiilor
Partea 1: https://www.youtube.com/watch?v=rEw6nnrwF3c
Partea a 2-a: https://www.youtube.com/watch?v=U0Aj16stnUA
Partea a 3-a: https://www.youtube.com/watch?v=5NOQgOKdMVg
Galerii foto: https://www.uniter.ro/gala-premiilor-uniter-2021/
Galerie foto de Florin Biolan
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245302427421904&type=3
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245292267422920&type=3
 Galerie foto de Adi Bulboacă
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245411037411043&type=3
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245418620743618&type=3
 Galerie foto de Andrei Gîndac
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245345844084229&type=3
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245355660749914&type=3
 Galerie foto de Maria Ștefănescu
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245253290760151&type=3
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245241730761307&type=3
 PARIUL PUBLICULUI
(În urma votului online pe https://www.uniter.ro/pariul-publicului-la-gala-premiilor-uniter-2021/)
Cel mai bun debut: DIANA PĂCURAR
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „INSOMNIA"
Cel mai bun spectacol de teatru TV/ Teleplay: V.I.P. - Very Isolated Person
Critică de teatru: MIRUNA RUNCAN
Cea mai bună scenografie: ADRIAN DAMIAN
Cea mai bună actriță în rol secundar: CĂTĂLINA MIHAI
Cel mai bun actor în rol secundar: MATEI ROTARU
Cea mai bună actriţă în rol principal: ALEXANDRA VICOL
Cel mai bun actor în rol principal: BOGDAN FARCAȘ
Cea mai bună regie: CARMEN LIDIA VIDU
Cel mai bun spectacol: „VERDE TĂIAT"
Pamela Bojog-Pricopie
Departament PR

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:37:36 Ora standard a Europei de Est