Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O nouă serie de elevi a depus jurământul militar la Şcoala ,,Avram Iancu” Oradea

Vineri,

O nouă serie de elevi a depus jurământul militar la Şcoala ,,Avram Iancu” Oradea

Vineri, 11 iunie 2021, la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu" - Oradea, în prezenţa domnului secretar de stat Gabriel Marius Mureşan și a adjunctului Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor de poliţie Marin Bondar, a avut loc festivitatea de depunere a jurământului militar de către cea de-a 32-a serie de elevi declaraţi admiși în urma susţinerii examenului din sesiunea martie 2021.

Prezent la eveniment, domnul secretar de stat Gabriel Marius Mureşan a transmis tinerilor elevi un mesaj în numele conducerii Ministerului Afacerilor Interne și a felicitat viitorii poliţişti de frontieră cu ocazia depunerii jurământului militar.
,,Vă felicit că ați ales să faceți carieră în cadrul structurilor MAI! Sunt convins că ați ales cu inima și că sunteți conștienți că vă asumați o misiune dificilă, care cere sacrificii și implicare maximă.
Jurământul militar pe care l-ați depus astăzi reprezintă un pas important, emoționant și solemn care vă responsabilizează enorm".
De asemenea, domnul chestor de poliție Marin Bondar, adjunct al Inspectorului General, a transmis elevilor un mesaj în numele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române  exprimându-şi încrederea în această instituţie privind formarea lor ca viitori polițiști de frontieră bine pregătiţi din punct de vedere profesional.
„Provocările sunt multe și diverse, unele dintre ele chiar dificil de anticipat. Pandemia actuală ne-a demonstrat tuturor că imprevizibilul este o realitate, că trebuie să fim pregătiți oricând și pentru orice. În cazul dumneavoastră, această pregătire începe chiar de pe băncile acestei renumite instituții de învățământ.
Folosiți la maximum perioada de școlarizare! Construiți-vă o temelie solidă pentru tot ceea ce va urma în carieră! Aveți profesori experimentați, pe care îi puteți lua drept mentori profesionali și care vă pot antrena astfel încât stăpânirea de sine și controlul emoțional să vă devină rutină".
Cei 220 de elevi școlarizați la Oradea, care vineri au depus jurământul militar, dintre care 65 de fete şi 155 de băieţi, au fost declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere din luna martie 2021, examen la care au fost înscrişi 1.241 de candidaţi. Ziua depunerii jurământului militar este o zi importantă, atât pentru personalul şcolii, dar mai ales pentru tinerii elevi care trăiesc cu emoţie aparte acest moment înălţător.
Durata studiilor pentru această serie este de un an, curricula de învăţământ fiind actualizată în funcţie de această perioadă de școlarizare, de cerinţele actuale ale beneficiarului, dar şi de experienţa acumulată din parteneriatele pe care instituţia noastră le are încheiate cu alte instituţii similare de învăţământ din Germania şi Ungaria.  
În perioada de pregătire, elevii şcolii parcurg un proces de învăţământ modern, centrat pe formarea competenţelor din standardul de pregătire profesională. Pentru a-şi forma toate aceste competenţe au alături un corp de cadre didactice bine pregătite şi competente şi dispun de o bază material-didactică în continuă modernizare. De asemenea, elevii au la dispoziţie laboratoare de specialitate, o zonă de simulări tactice, laborator de limbi străine şi de informatică, laboratoare moderne cu acces permanent la internet, iar condiţiile de cazare sunt comparabile cu cele ale şcolilor de profil din Uniunea Europeană.
La festivitate au mai luat parte oficialităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din municipiul Oradea, comandanţi şi şefi ai structurilor M.A.I. şi M.Ap.N din Garnizoana Oradea, veterani de război, şefi şi directori ai instituţiilor care cooperează cu Şcoala din Oradea şi bineînţeles, părinţii, rudele şi prietenii tinerilor elevi. Întreaga activitate s-a desfășurat cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, invitații la acest eveniment au fost limitați la două persoane pentru fiecare elev și le-a fost adus la cunoștință prin intermediul elevilor despre faptul că pot participa doar cei care au dovada efectuării rapel-ului sau au dovada unui test PSR cu cel mult 72 de ore înainte.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea efectivelor şcolii, într-o atmosferă plină de emoţie, sub privirile tuturor celor prezenţi. Momentul mult aşteptat a fost cel al întâlnirii elevilor cu cei apropiaţi, care au venit din toate colţurile ţării pentru a le fi alături în acest moment important din cariera lor.
Comisar şef de poliţie Micheş Eugen

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:50:40 Ora standard a Europei de Est