Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Doamna profesor Cristiana Vidican - ,,Învățătorul anului 2021”

Noi, părinții clasei, ,,decretăm”:

Doamna profesor Cristiana Vidican - ,,Învățătorul anului 2021”

De ce e draga noastră doamnă profesor Cristiana Vidican demnă de premiul ,,Învățătorul anului 2021"?
Nu ne putem gândi de ce nu ar fi. Cum e dânsa? Ce are special, inedit, altfel?

Cel mai important atribut al doamnei Cristiana Vidican este faptul că are atâta dragoste de oferit, încât ar ajunge pentru toți copiii lumii. Pare că ar avea o baghetă fermecată în mâini, este zâna cea bună din poveste. Îi călăuzește pe copiii ei - căci așa îi numește - cu dragoste şi multă răbdare prin palatul fermecat al cunoaşterii şi al înţelepciunii.
Reușește să lase câte un pic din sufletul dânsei în fiecare dintre elevi. Experiența online-ului ne-a speriat pe noi ca adulți, făcându-ne adevărate scenarii pseudo-apocaliptice despre cum, dar mai ales cum nu se va descurca doamna să le transmită, să-i capteze, iar ei, la 6-7 ani, în primul lor an de școală, cum să reușească să o înțeleagă, să descifreze, să o îndrăgească, să se acomodeze... Aș! Ne-am îngrijorat degeaba. Experiența online-ului i-a sudat, i-a făcut mai buni, mai puternici, mai toleranți, mai speciali.
Suntem marea clasă pregătitoare a albinuțelor
A reușit să le transmită dragostea de carte, de oameni, de frumos, de bine, de natură, de Dumnezeu, să îi convingă să nu judece cartea după copertă și nici omul după haină, să le demonstreze că împreună e mai bine și că fiecare este unic, special și are multe de oferit celorlalți, dar și de învățat de la aceștia, că doar ,,Împreună vom reuși!", ca într-o mare familie, un stup, cum se alintă ei, marea clasă pregătitoare a albinuțelor.
De ce le place zumzăreilor noștri să meargă la școală? Pentru că dânsa este învățătorul care a înlăturat concurența și crede în potențialul oricărui copil, pentru a crește, pentru a se dezvolta. Ei știu că pot greși fără ca doamna lor să se supere sau să le pună vreo etichetă. Dânsa consideră că fiecare copil e special în felul lui, din greșeli învață... și crește!
Doamna noastră  e dascălul care la fiecare lecție provoacă mirare, inspirație și un punct de sprijin pentru următoarea temă. Ca părinți, nu ne dorim rezultate pe termen scurt și nici diplome câștigate prin consum de timp necalitativ.  Dânsei îi datorăm faptul că îi lasă să se descopere, că le dă încredere în ei, pentru că doamna lor învățătoare e inspirația, sprijinul din spate și prietenul minții lor.
I-a învățat să viseze, să nu renunțe la scopul propus de la primul obstacol, să își asculte inima. Dar cel mai important este că a sădit în ei încrederea în realizările lor și faptul că îi învață zi de zi cum să fie corecți, inimoși și buni!
Aceasta este doamna noastră, cum ai putea să nu o iubești pentru totdeauna?
Colectivul de părinți al clasei pregătitoare D
Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna", Oradea
 
Dragi părinți, sunteți grozavi și minunați! (Ovi)
 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:42:04 Ora standard a Europei de Est