Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Anul acesta Ziua Tatălui, ca și în 2010, a căzut în ziua de 9 mai

Fiind 9 mai, am sărbătorit Ziua Europei, la nivel de școală

Anul acesta Ziua Tatălui, ca și în 2010, a căzut în ziua de 9 mai

Pe 9 mai 2021, din pură coincidență, căzând în a doua duminică a lunii mai, am marcat și Ziua Tatălui, care în România se sărbătorește, din 2010, în a doua duminică a lunii mai.

Potrivit Wikipedia, ,,Ziua Tatălui și Ziua Mamei au fost legiferate ca sărbători în România începând cu anul 2010. Legea cu privire la aceste două sărbători a fost aprobată de Senatul României în luna iunie 2009...
Pe 29 septembrie 2009, legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților. Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată în România, în data de 9 mai 2010 (în a doua duminică a lunii mai)"...
De Ziua Tatălui, elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială Internațională ,,Agora" au pregătit tăticului lor câte o cravată - simbol, drept cadou, alături de urarea: La mulți ani, tăticule!
Aurelia-Ioana Venter
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Anul acesta Ziua Tatălui, ca și în 2010, a căzut în ziua de 9 mai.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:05:03 Ora standard a Europei de Est