Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cele trei motive pentru care lucrul de la distanță depinde mai mult de hardware decât de software

Viziunea ATEN:

Cele trei motive pentru care lucrul de la distanță depinde mai mult de hardware decât de software

ATEN International, unul dintre liderii mondiali în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, arată că, pe fondul unei adopții în creștere a lucrului de la distanță, soluțiile bazate exclusiv pe software prezintă diverse probleme, care pot fi evitate cu ajutorul unor soluții hardware adecvate.

Lucrul de acasă este acum mai necesar ca niciodată, atât ca urmare a pandemiei Covid-19, cât și pe fondul tendinței oamenilor de a-și desfășura activitatea de la distanță. De fapt, fenomenul a căpătat atât de multă amploare, încât poate deveni noua normalitate. De-a lungul ultimilor ani, cererea de soluții pentru video-conferințe a crescut semnificativ și prezintă în continuare un potențial crescut. Conform Fortune Business Insight, piața mondială a soluțiilor pentru video-conferință s-a ridicat la 3.02 miliarde de dolari în anul 2018 și se estimează că va ajunge la 6.37 miliarde de dolari până în 2026, cu o creștere anuală de 9,8% pentru toată perioada analizată.
Este evident că lucrul de acasă prezintă avantaje și dezavantaje, dar există și o serie de dileme, iar cea mai vehiculată dintre ele este modul în care poate fi replicată experiența lucrului la birou, cu interacțiuni față în față. În general, persoanele și organizațiile apelează la soluții software în Cloud, ceea ce poate fi de ajutor, însă acestea prezintă o serie de dezavantaje prin comparație cu alternativele hardware. Soluțiile software pentru lucru de la distanță se confruntă cu o serie de provocări, ce țin de securitate, fiabilitate și productivitate.
Securitatea
De îndată ce țările lumii au optat pentru lucrul de acasă pentru a reduce efectele pandemiei, multe persoane și organizații au apelat la soluții software de teleconferință și VPN pentru a putea comunica și a optimiza desfășurarea muncii. Nu a trecut însă mult și au început să apară neajunsurile unei soluții care părea la prima vedere aproape perfectă. De exemplu, s-a dovedit că un serviciu de video-conferință de top, adoptat atât de companii, cât și de instituții guvernamentale, prezenta mai multe breșe de securitate, una dintre ele permițând chiar utilizatorilor neautorizați să acceseze mesajele participanților, să înlăture participanți și să deturneze funcția de partajare a ecranului pentru a-și transmite propriile informații. În plus, s-a dovedit că platforma americană se bazează pe sisteme de management cheie din China, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere legal, guvernul chinez are dreptul de a solicita orice date prelucrate de aceste sisteme. Astfel, conferințele la care participau persoane din afara Chinei presupuneau transferul de date prin sisteme de management din China. Cu alte cuvinte, indiferent de țara în care se aflau participanții, datele care treceau prin această platformă puteau fi solicitate de guvernul chinez.
Iar veștile proaste nu se opresc aici, un studiu recent realizat de Kasperskyindica și alte probleme de securitate legate de lucrul de acasă. De exemplu, 73% dintre angajații participanți la studiu nu au primit niciun fel de instructaj legat de securitate înainte de a începe să lucreze de acasă. Dintre aceștia, 27% au declarat că au primit e-mailuri maligne care se foloseau de Covid-19 ca subiect, în timp ce 51% au folosit dispozitivele puse la dispoziție de angajatori pentru a viziona conținut ulpentru adulți, în ciuda faptului că este un lucru bine cunoscut faptul că aceste site-uri reprezintă incubatoare de malware.
Folosind o soluție hardware, precum switch-ul de prezentare ATEN VP2120 Seamless Presentation with Quad View Multistreaming, datele angajaților nu sunt direcționate prin niciun fel de server din Cloud. Mai mult decât atât, VP2120 se conectează la infrastructura de rețea deja existentă, garantând în acest fel securitatea IT necesară. Astfel, utilizatorii se pot conecta cu un cod generat aleator, acordat numai celor care au permisiunea de a participa la ședință. În mod similar, KVM-ul over IP de 1 port ATEN CN9600 le permite utilizatorilor să acceseze de acasă resursele companiei. În final, soluția hardware este cea care permite securizarea datelor și fluxurilor de lucru end to end-o caracteristică pe care o soluție software nu o poate garanta.
O soluție hardware, precum CN9600 oferă acces la nivel de BIOS și nu necesită instalarea de software suplimentar pentru a funcționa. Această abordare are un impact pozitiv asupra securității, căci riscul contaminării PC-ului cu un virus sau conținut malware este diminuat. Totodată, accesul de la distanță al echipamentului hardware este complet separat de rețeaua operațională, eliminând posibilitatea scurgerilor de informații, acțiunilor clandestine și a pătrunderii în rețea a unor persoane nedorite.Datorită echipamentului KVM, administratorii de sistem au acces la jurnalul de evenimente, care înregistrează întreaga activitate. În cazul unei activități neautorizate, aceasta va fi consemnată, poate chiar și să declanșeze o alarmă în sistem. În mod similar, switch-ul KVM over IP se integrează cu software-ul Control Center Video Session Recording (CCVSR), pentru a permite înregistrarea și redarea sesiunilor avute de operatori, atunci când au lucrat pe KVM.
În concluzie, dispozitivele hardware pot oferi,în scenariile de lucru de acasă,securitate mai bună decât cele software, mulțumită accesului direct, la nivel de BIOS, la serverele companiei. De asemenea, pot oferi separarea rețelei publice de cea privată, eliminarea posibilității de a descărca un virus și integrarea unei funcții de monitorizare și înregistrare a sesiunilor, astfel încât administratorii să poată observa accesul neautorizat și alte incidente.
Fiabilitatea
Utilizarea soluțiilor complet software lasă persoanele și organizațiile expuse la limitările cu care se confruntă platforma în materie de lățime de bandă. Pandemia de Coronavirus a evidențiat cel mai bine această problemă, întrucât munca de acasă a generat o creștere consistentă a numărului de utilizatori care, deseori, a condus la blocarea serverelor. Switch-ul Seamless Presentationwith Quad View Multistreaming elimină această problemă, deoarece folosește propria aplicație și o interfață grafică web, ce nu sunt supuse la stresul cu care se confruntă majoritatea platformelor pentru video-conferințe.
În același fel, CN9600 oferă funcționalitate IP, ceea ce înseamnă că utilizatorii dispun de o conexiune directă la PC-ul companiei, indiferent unde s-ar afla. Datorită unei funcții integrate de conținut media virtual, acest dispozitiv permite și transferul de fișiere la distanță, diagnoză și testare, precum și actualizări pentru sistemul de operare și aplicații. Mai mult decât atât, acest dispozitiv KVM este compatibil cu cele mai importante platforme Windows, Mac OS, Sun, Linux, precum și echipamente VT100. Pe lângă fiabilitatea conexiunii, CN9600 este prevăzut cu dublă conexiune LAN și alimentare duală, ceea ce garantează funcționarea în cazul apariției unor probleme de rețea și de alimentare.
Productivitatea
Una dintre principalele îngrijorări ale companiilor cu angajații care își desfășoară activitatea de la distanță este legată de productivitate. Unele studii susțin că munca de la distanță duce întotdeauna la îmbunătățirea productivității, dar un studiu Gallup din anul 2017 arată că acest lucru este adevărat numai atunci când angajații lucrează de la distanță o parte sau cea mai mare parte a timpului, dar nu tot timpul. Studiul a mai arătat că este optim ca angajații să se întâlnească on-line cu managerii și colegii. Pentru cazurile în care astfel de întâlniri sunt mai greu de organizat, o soluție hardware de acces de la distanță se dovedește deosebit de utilă. Accesul stabil la computerul de la birou permite evitarea problemelor pe care le implică platformele software.
De exemplu, o importantă platformă dedicată colaborărilor s-a confruntat cu întreruperi, timpi mari de încărcare, mesaje care nu se trimiteau, camere web și microfoane care nu se conectau, precum și lipsa notificărilor. Toate acestea reprezintă piedici în activitatea profesională și cauzează o scădere semnificativă a productivității tuturor celor care bazează exclusiv pe soluții software.
Concluzie
Munca de la distanță, în special de acasă, se transformă în noua realitate pentru mulți oameni. Este de ajuns să ne uităm la Google, companie în cadrul căreia majoritatea angajaților au lucrat anul trecut de acasă. În aceste condiții, adoptarea de soluții hardware robuste ca alternativă la platformele software terțe poate îmbunătăți securitatea datelor, fiabilitatea și chiar productivitatea.
Pentru mai multe informații despre produsele hardware ATEN dedicate lucrului de la distanță, vizitați:
Echipamente KVM over IP:
https://www.aten.com/global/en/products/kvm/kvm-over-ip-switches/
Switch-uri pentru prezentări video:
https://www.aten.com/global/en/product-landing-page/presentation-switches/vp-series/

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:52 Ora standard a Europei de Est