Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Campania pentru promovarea normelor de igienă...

La Școala cu clasele I – VIII “Avram Iancu” din Oradea

Campania pentru promovarea normelor de igienă...

Elevii claselor I A (inst. Bejușca Elena), I B (înv. Lovas Marta), I C (înv.Gavriș Dorina), a II-a A (inst. Bei Claudia), a II-a B (inst. Luncan Ana), a II-a C (inst. Anghel Ramona), a III-a A (inst. Zsak Lucia), a III-a B (înv. Negruț Mariana), a III-a C (inst. Cîrciumaru Steliana), a III-a D (inst. Negruț Constantin), a IV-a A (inst. Cozma Aurica), a IV-a B (inst. Jurcan Loredana) și a IV-a C (inst. Toader Monica), de la Școala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Oradea au participat la Campania pentru promovarea normelor de igienă personală și a mediului înconjurător desfășurată la nivel național, inițiată de Ministerul Sănătății Publice, prin Institutul de Sănătate Publică Bucureșt

 La nivel județean, campania a fost organizată de către Autoritatea de Sănătate Publică Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Școlar județean Bihor în perioada 9 ianuarie - 7 aprilie 2009.
 Grupul țintă al campaniei a fost reprezentat de preșcolari și școlari ai claselor I-IV.
 În cadrul activităților desfășurate cu copiii în perioada 9 februarie - 20 martie 2009, materialul informativ-educativ (cuprins pe CD, pliant, afiș) a fost prezentat elevilor folosindu-se cele mai eficiente metode, procedee și mijloace didactice...
 Evaluarea pe școală a avut loc vineri, 20 martie. Pentru evaluare, a fost desemnată o comisie alcătuită din prof. Tudor Ana, Curpaș Delia, Marcu Patricia și inst. Cozma Aurica. Elevii claselor I și a II-a au avut de realizat desene pe coli A4, iar cei din clasele a III-a și a IV-a au avut de alcătuit creații literare (poezii sau compuneri). Coordonatorii acestei acțiuni (prof. Velimirovici Cosmin – director adjunct, și inst. Bei Claudia) au finalizat campania elaborând un poster adecvat.
 Posterul și cele două lucrări reprezentative selecționate de comisie (o compunere și un desen) au fost trimise la A.S.P. Bihor și I.S.J. Bihor unde urmează să fie jurizate în perioada 26 martie - 3 aprilie, iar în perioada 3 - 8 aprilie, lucrările își vor găsi locul în cadrul expoziției organizate la nivelul municipiului Oradea.
 În fiecare unitate școlară cu personalitate juridică, vor fi acordate diplome câștigătorilor etapei pe școală. La faza județeană, pe lângă elevii și învățătorii câștigători vor fi premiate și unitățile școlare care au realizat cele mai reușite pliante sau postere. Lucrările câștigătoare vor fi folosite pentru realizarea unor materiale informativ-educative la nivel național. (Dorina T.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:06:18 Ora standard a Europei de Est