Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Fundamentele Poliției locale

Studenții Universității ,,Agora” învață meseria de la practicieni

Fundamentele Poliției locale

Colonel în rezervă lector univ. Florian Mateaș, fost comisar-șef și profesor, timp de 12 ani, la Academia de Poliție, predă (de opt ani) la Universitatea ,,Agora", Fundamentele Poliției locale la studenții Facultății de Științe Juridice și Administrative, anul I, programul de studii Poliție locală, fiind și îndrumător de stagiu la anul II.

De când cu pandemia, cursurile, seminariile, verificările și examenele se desfășoară în sistem online. Studenții sunt încurajați să se angajeze, să lucreze și sprijiniți în acest sens și de orar. ,,Studenții mei lucrează în procent de peste 80 la sută, cu toate acestea, au o prezență bună și foarte bună la cursuri și seminarii; lunea, cu anul I Poliție locală, desfășurăm cursuri și seminarii în sistem hibrid, atât față-n față, cât și în sistem online. Fiindcă unii au lucrat și sâmbăta și duminica, lunea, patronii îi lasă să vină la Universitate, la cele patru ore de curs și patru ore de seminar. Prelegerile și seminariile desfășurate în sistem tradițional, față-n față, au o mai mare eficiență, rezultatele vorbesc de la sine. Am studenți buni și foarte buni, conștiincioși, respectuoși și responsabili", ține să ne asigure domnul colonel.
Miercurea, de la 12.00 și joia de la 16.00, orele se țin doar on-line, dar ,,toți studenții au prelegerile mele atât în format doc, cât și pdf și chiar în PowerPoint (povestite, vorbite) pentru a putea fi mai ușor audiate și la orice oră"...
,,Omul sfințește locul"
Interlocutorul nostru are câteva principii și convingeri la care ține cu sfințenie: ,,Ca profesor, dar nu numai, în orice meserie, trebuie să te dăruiești, să faci bine și să lași în urmă lucruri care să-ți facă cinste, fapte de care să fii mândru și peste ani. Vorba aceea: ,,Omul sfințește locul", iar eu culeg roade, cu mândrie, și acum, de pe vremea când am fost profesor la Academia de Poliție".
Vorbind despre actualii studenți agoriști din anul I de la Poliție locală, consultând registrul de prezență și verificări, a ținut să evidențieze câteva nume, studenți de 9 și 10, cu o prezență excelentă, atât față în față, cât și on-line: Reștea Marian (care a intrat și la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu"), în 4 mai va începe școala, iar pe 11 iunie urmează să depună jurământul; Blagoiescu Bogdan Marinel, deși participă în sistem online, are numai 9 și 10, precum și o prezență foarte bună; Duma Cristian Vlăduț, Domuța Emanuela, Meza Claudiu Dumitru, Mico Melissa (cea mai tânără..., doar 18 ani), Vincze-Pal Kriszta, care se pregătește pentru Academia de Poliție, Trifa Georgiana, Uță Cătălin, studenți de 9 și 10, Maghiari Petru-Nicolae, la fel; domnul Maghiari este și cadru activ, polițist local.
Cea mai mare mândria a mea, de dată recentă, ține tot de perioada în care am fost profesor la Academia de Poliție. Aflu că un fost student de-al meu, Florin Coșman, a ajuns director în grupul de control al ministrului de Interne; sau un alt exemplu, și mai tare: o fostă studentă, Nemes Katalin-Dalma, din Covasna, ajungând să lucreze ca ofițer în afară, la Bruxelles, cunoscând șapte limbi străine, a ajuns ofițer al O.N.U. Am fost deosebit de încântat să o văd alături de președintele Donald Trump, când Donald Trump a vorbit la O.N.U.", ne-a mărturisit, cu mândrie, domnul colonel în rezervă lector univ. Florian Mateaș.
De, ca profesor culegi roade mereu. Nici nu știi când, de unde și de la cine!
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (36 de poze) în Galeria foto: Fundamentele Poliției locale.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:26:29 Ora standard a Europei de Est