Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Prima ediție a concursului internațional de interpretare muzicală și vocală, organizat de Universitatea din Oradea, a fost un adevărat succes

15 martie - 8 aprilie 2021

Prima ediție a concursului internațional de interpretare muzicală și vocală, organizat de Universitatea din Oradea, a fost un adevărat succes

Desfășurat în perioada 15 martie - 8 aprilie 2021, primul concurs internațional de interpretare muzicală și vocală, organizat de Departamentul de Muzică al Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea, a reunit nu mai puțin de 106 participanți din 15 țări: Austria, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Bulgaria, Rusia, China, Japonia, Tailanda, Germania, Grecia, Spania, Moldova și România.

Participanții la cele trei secțiuni: interpretare instrumentală, canto și muzică de cameră, au fost evaluați, prin intermediul înregistrărilor video trimise unui juriu format din personalități de primă mână ale scenei muzicale: Radu Rusu - prim cornist al orchestrei simfonice din Nashville, Horia Maxim - considerat unul dintre cei mai buni pianiști ai României, cadru didactic al Universității Naționale de Muzică din București, Daniel Magdal - solist al Operei Naționale din București, violonistul Vlad Răceu - concert-maestru al Filarmonicii „Dinu Lipatti" din Satu Mare și cadru didactic titular al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și Mihaela Anica - flautistă de talie internațională, stabilită la Viena, implicată în numeroase proiecte de educație muzicală.
„Nivelul concursului a fost unul deosebit de ridicat și concurența a fost, pentru noi, neașteptat de mare, ținând cont de faptul că acest concurs este la prima sa ediție", afirmă Ariadna Zenaida Mircescu - directoarea Departamentului de Muzică al Facultății de Arte din Oradea. Nouă, dintre cei peste o sută de participanți, au reușit să obțină maximul de puncte și anume, o sută, acordate de juriu.
Marele Premiu i-a revenit lui Tudor Torge, unul dintre cei mai tineri muzicieni înscriși în concurs. Tudor este chitarist; este din Cluj-Napoca și are numai 12 ani.
Doi dintre premiați, violonista Abouzahra Amira (Austria) și pianista Gouda Indriunaite (Lituania), se vor bucura de privilegiul de a susține câte un concert, în calitate de soliști, împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea. Surorile Ani și Hristina Panova, din Bulgaria, au primit premiul special al juriului la categoria muzică de cameră.
Celelalte premii speciale ale competiției au fost acordate violonistei Jurgutaviciute Liepa, din Lituania, violoncelistului Mikulski Filip, din Polonia, și pianiștilor: Kevin Lu (China), Ilisz Dominik (România), Nagy Antoniu (România).
Universitatea din Oradea a fost reprezentată în concurs de patru studenți. Teacă Mihai, anul III, pian, a primit un premiu special, Oros Cristina, pian, diploma de participare, Herțe Radu și Chiș Ionuț, muzică de cameră au obținut diplomă de participare. Activitatea studenților orădeni este coordonată de lect. univ. dr. Ventel Horhat Valentina - pian și as. univ. dr. Andrada Ciupeiu - muzică de cameră.
Organizarea evenimentului muzical al fost coordonată de conf. univ. dr. Anca Oana Spătar, prodecan la Facultatea de Arte din Oradea, și lect. univ. dr. Ariadna Zenaida Mircescu, directorea Departamentului de Muzică.
Parteneri ai concursului au fost: Filarmonica de Stat din Oradea, Asociația Culturală „Culture On" din București și cel mai important producător de flaute din Austria,  „Atelier Tomasi".
Mai multe informații:
https://arte.uoradea.ro/en/162-muzica/cercetare-stiintifica/concursuri-festivaluri/378-concurs-international-de-interpretare-instrumentala-si-vocala
 
Felicităm organizatorii și participanții!
Dar, domnilor, de ce nu ați anunțat evenimentul???!
(OviDan)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:17:00 Ora standard a Europei de Est