Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Pentru sprijinirea copiilor de la Centrul de Îngrijire de Zi

Colaborare între D.A.S.O. și Palatul Copiilor

Pentru sprijinirea copiilor de la Centrul de Îngrijire de Zi

Direcția de Asistență Socială Oradea și Palatul Copiilor Oradea au încheiat un protocol de colaborare prin care se asigură din partea personalului de la Palatul Copiilor activități suplimentare pentru copiii care frecventează Centrul de Îngrijire de Zi din subordinea D.A.S.O.

Scopul acestui protocol este de a dezvolta în rândul copiilor aptitudini specifice, spiritul creativ, iar activitățile care se vor derula sunt menite să îi ajute să înțeleagă frumusețea limbii române și posibilitățile multiple de comunicare și acces la culturi noi, prin învățarea limbii engleze. Astfel, pentru a veni în sprijinul copiilor care frecventează Centrul de Zi Oradea, în baza protocolului dintre cele două instituții, de trei ori pe săptămână copiii vor beneficia de ore de dans, pictură, limba română și limba engleză, în grupuri restrânse, cu respectarea tuturor normelor sanitare de protecție și distanțare.
Copiii din Centrul de Îngrijire de Zi, situat în Oradea, str. Traian Lalescu nr. 3c, au participat miercuri, 24.03.2021, la prima activitate în cadrul acestui parteneriat, respectiv o activitate distractivă, ora de dans.
Cu mult entuziasm, copiii au învățat pașii de dans, după o perioadă îndelungată în care măsurile restrictive au dus la scăderea nivelului de interacțiune și comunicare. Pe parcursul activității, copiii s-au implicat, manifestându-şi nerăbdarea pentru viitoarele lecţii tematice.
„Ne bucurăm că de la începutul pandemiei cauzate de Sars Cov - 2, comunitatea noastră a dat dovadă de empatie, fiind aproape de semenii lor venind înspre noi și dând o mână de ajutor acolo unde este mare nevoie. Mulțumim d-nei director al Palatului Copiilor Oradea -  profesor Balaj Lucia Elena, pentru implicarea de care dă dovadă venind cu astfel de activități în sprijinul copiilor noștri care frecventează Centrul de Zi", a declarat directorul Direcției de Asistență Socială Oradea, d-na Anca Grama.
Centrul de Zi Oradea oferă copiilor de vârstă şcolară, încadraţi în învăţământul de masă, care provin din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, servicii sociale care constau în: îngrijire pe timpul zilei, acordarea a două mese pe zi, activităţi de tip after school, educaţie, recreere, socializare, activităţi privind dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi orientare şcolară.
Activităţile desfăşurate cu copiii în cadrul centrului sunt diversificate, adaptate vârstei lor, nivelului şi potențialului lor de dezvoltare şi vin în sprijinul familiilor, prin promovarea unui model de educație și familial de îngrijire a copilului.
,,Considerăm că activitățile de sprijin pe care le oferim copiilor din Centrul de Zi Oradea vor contribui la integrarea armonioasă a copiilor în societate deoarece în cadrul lor, atât profesorii, cât și elevii sunt mai relaxați, neexistând notare și testări periodice, comunicarea fiind una naturală, ușor de realizat. Ne dorim ca elevii să își manifeste creativitatea și emoțiile fără constrângeri", a transmis d-na profesor Balaj Lucia Elena, directorul Palatului Copiilor Oradea.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Pentru sprijinirea copiilor de la Centrul de Îngrijire de Zi.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 18:50:41 Ora standard a Europei de Est