Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Tendințele din domeniul digitalizării instituțiilor guvernamentale

ATEN a identificat și prezintă

Tendințele din domeniul digitalizării instituțiilor guvernamentale

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a analizat un sector de activitate tot mai important pentru modernizarea societății - Digital Government - identificând principalele tendințe care îl caracterizează pentru a propune măsuri potrivite diferitelor scenarii de utilizare a tehnologiei în mod eficient.

,,Digitalizarea instituțiilor publice reprezintă un subiect foarte important,întrucât în societatea modernă nicio organizație nu poate opera eficient și nu poate oferi servicii de calitate dacă nu dispune de tehnologie. Iar pentru fiecare cetățean, instituția publică de unde se informează și unde digitalizarea devine absolut necesară este primăria și instituțiile colaterale care își asumă responsabilitatea pentru administrarea întregii comunități locale. ATEN propune soluții sigure și eficiente pentru o administrație publică care are în centru cetățeanul și nevoile sale. Soluțiile ATEN oferă un nivel înalt de calitate fiind testate și certificate în nenumărate scenarii de utilizare specifice administrației publice", a declarat Bogdan Mihalcea, country manager ATEN România.
De la securitate adaptivă la încredere zero: Protecția împotriva amenințărilor cibernetice
Este un lucru bine cunoscut faptul că agențiile guvernamentale nu numai că stochează date mult mai importante decât sectorul privat, dar se cunoaște și faptul că, de multe ori, folosesc sisteme mai vechi și, în consecință, mult mai vulnerabile. În condițiile în care atacurile cibernetice s-au intensificat, iar cetățenii solicită, mai ales pe fondul crizei Covid-19, un acces mai ușor la informații și servicii guvernamentale, nu este nicio surpriză că departamentele IT din componența guvernelor se confruntă cu un flux continuu de provocări.
Fiind pentru prima dată în istorie când un număr atât de mare de oameni lucrează de acasă, ceea ce scoate la iveală noi vulnerabilități ale rețelelor, o arhitectură de securitate adaptivă devine vitală pentru a analiza comportamentele și evenimentele. Scopul este de a adapta asigurarea protecției necesare prin monitorizarea activităților și îmbunătățirea pro-activă a performanțelor, pe măsură ce amenințările cibernetice se înmulțesc. Pe lângă implementarea metodelor de autentificare multi-factor și îmbunătățirea monitorizării sistemelor pentru a facilita detecția rapidă și alertele timpurii, guvernele revizuiesc și planurile de acțiune, în parteneriat cu profesioniști IT din sectorul privat.
O tendință mai recentă în domeniul securității cibernetice o reprezintă abordarea unei poziții cu încredere zero, ceea ce presupune o negare implicită a drepturilor în locul acordării de încredere. Această filosofie este promovată prin prisma simplificării securității și îmbunătățirii experienței cetățeanului, dar solicită eforturi consistente și transformări mult mai profunde, fundamentale, ale automatizării proceselor și utilizării resurselor. Indiferent de abordarea aleasă, pentru a putea face față amenințărilor cibernetice, fără a compromite procesul de digitalizare, guvernele vor avea nevoie atât de soluții pentru mediul de lucru care să standardizeze separarea autentică a rețelei, cât și de soluții de management a infrastructurii IT, care să încorporeze sisteme de operare proprietare în soluțiile hardware pentru accesarea de la distanță.
Pentru a adresa vulnerabilitățile sistemelor mai vechi, ATEN propune soluția de accesare în siguranță a arhitecturilor vechi prin KVM over IP - KN2116VA. Această soluție dispune de mai mulți operatori simultan, poate lucra cu stații de lucru cu o singură ieșire video, cât și cu două ieșiri video. În plus, dispune de redundanță pentru alimentare, cât și pe LAN.
Unul dintre cele mai importante aspecte este acela că reduce riscul compromiterii sau furtului de date întrucât oferă acces securizat pe server. Soluția acceptă standardele de securitate FIPS 140-2 de nivel 1, care utilizează un modul criptografic OpenSSL certificat FIPS 140-2 încorporat. În plus, prin ATEN Exclusive Panel Array ModeTM soluția permite monitorizare simultană atât pentru operatorii de console locale, cât și pentru utilizatorii cu acces la distanță.
Implementarea serviciilor partajate 2.0: Relansarea spațiului de lucru digital
Serviciile partajate reprezintă consolidarea într-o singură organizație de sine stătătoare a funcțiilor administrative sau de suport furnizate de mai multe agenții, pentru a putea oferi servicii cât mai eficiente. Pentru perioadele de criză, un management fără probleme a acestui proces devine și mai important pentru guverne. Tendința serviciilor partajate 2.0 are ca scop îmbunătățirea interacțiunilor de la nivelul guvernelor, prin tranziția de la o abordare axată pe reducerea de costuri la una care își propune asigurarea de capabilități valoroase. Conform Gartner, acest model presupune securitate la nivelul întregii organizații, managementul documentelor de identificare, soluții de analiză și altele - toate cu scopul de a obține un model axat pe nevoile cetățeanului. Indiferent că se optează pentru eficientizarea costurilor sau pentru crearea de valoare, succesul înființării unui punct central de furnizare de servicii publice, care să transforme acest domeniu într-o soluție unică, depinde de convergența IT și OT. De exemplu, în orice mediu de control din cadrul unui guvern, un sistem flexibil, capabil să asigure informații critice și comunicare augmentată, poate îmbunătăți eficiența și poate contribui semnificativ la obținerea unor beneficii non-financiare.
În plus, implementarea de servicii partajate avansate va forța guvernele să adopte cele mai bune practici pentru administrarea interacțiunilor dintre echipe, o tendință considerată de Deloitte ca relansarea spațiului de lucru digital. Prin introducerea de tehnologii pentru colaborare, guvernele pot optimiza atât productivitatea individuală, cât și pe cea a echipei, pentru a stabili astfel procesele necesare în digitalizare. Este drept că asta înseamnă o schimbare fundamentală de perspectivă și a modului în care se lucrează la nivelul guvernelor, dar exploatarea avantajelor oferite de soluțiile dedicate sălilor de informare ar putea reprezenta modalitatea de utilizare a celor mai potrivite resurse disponibile și ar putea crea acea sinergie necesară pentru a îmbunătăți eficiența serviciilor furnizate.
Decizii bazate pe informații, XaaS și Big Data: Administrarea infrastructurii IT scalabile
Unele dintre responsabilitățile de bază ale unui guvern sunt satisfacerea nevoilor cetățenilor și îndeplinirea așteptărilor în ceea ce privește serviciile digitale și cele mobile. Pentru realizarea acestora, analiștii au o opinie de neclintit: guvernele trebuie să îmbunătățească nivelul de calitate al deciziilor pe care le iau, plecând de la o nouă mentalitate bazată pe informații augmentate prin colectare de date și analiză - un proces de luare a deciziilor pe bază de informații (Decision Intelligence). Tot mai multe guverne consideră datele un bun strategic și, conform Gartner, soluțiile de analiză a datelor le permit agențiilor guvernamentale să treacă de la un sistem de raportare clasic, la un sistem bazat pe procese autonome și capabilități de informații pentru afaceri, care îi ajută pe oameni să ia decizii mai bune și să preîntâmpine provocările.
Încă de la apariția Covid-19, utilizarea soluțiilor publice de Cloud pentru furnizarea de servicii guvernamentale digitale a devenit absolut necesară pentru câștigarea încrederii. Soluțiile publice de Cloud rulau în mod tradițional în alte locații, dar furnizorii permit acum rularea acestora în centrele de date ale clienților pentru a respecta în acest fel reglementările și pentru a securiza datele, aplicațiile și identitățile persoanelor. Orice sub formă de serviciu (sau XaaS) este un concept care se referă la procurarea unei întregi game de servicii IT furnizate prin Cloud, ceea ce asigură scalabilitatea și eficiența serviciilor guvernamentale digitale.
Guvernele folosesc deja soluții de analiză pentru cantități mari de date, din zona de Big Data, pentru o varietate de servicii publice, precum intervențiile de urgență, prevenirea spălării banilor, alocarea de resurse și managementul din domeniul sănătății. Implementarea soluțiilor de analiză Big Data, indiferent dacă sunt bazate pe un Cloud privat, public sau public în găzduire proprie, necesită un management eficient și scalabil al infrastructurii, astfel încât agențiile guvernamentale să se poată baza pe soluții care oferă acces securizat și avansat de la distanță și management centralizat și eficient al echipamentelor IT din locații multiple, pentru mai multe instalări Cloud.
Securitatea și fiabilitatea sunt vitale în operațiunile guvernamentale, astfel încât orice tehnologie adoptată trebuie să fie sigură și actualizată, precum și scalabilă pentru a se potrivi unei varietăți de agenții și departamente. (M.M.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:52:30 Ora standard a Europei de Est