Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Vine, vine primăvara... la Agora!

O tematică generoasă și un impuls nou, primăvăratic

Vine, vine primăvara... la Agora!

În ton cu anotimpul care s-a instalat și potrivit tematicii propuse, ,,Primăvara", elevii clasei pregătitoare și clasei I de la Școala Gimnazială Internațională Agora au colorat, ieri, rândunele și floricele în nuanțe de curcubeu, au audiat și au interpretat un cântecel îndrăgit ,,Vine, vine primăvara!"

În imaginile prezentate de doamna profesor Viorica Marc Bulzan, copiii au văzut câmpul înverzit, floricelele, mieii zburdând pe câmpie, rândunica, soarele și fluturii, pe planșele lor de colorat, totul într-o armonie, în momentul când natura întreagă se trezește la viață într-un anotimp nou care ne cucerește tot mai mult cu frumusețea și prospețimea sa. Doamna director, prof. Laura Pașca, i-a felicitat și i-a îndemnat să observe toate schimbările pe care le aduce cu ea primăvara în natură și în viața părinților, în gospodăria și grădina bunicilor, la sat și la oraș.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Vine, vine primăvara... la Agora!

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 09:16:38 Ora standard a Europei de Est