Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Acces egal la educația de bază, la orice vârstă

Cărți deschise, uși deschise!

Acces egal la educația de bază, la orice vârstă

Organizația „Salvați copiii”, împreună cu partenerii săi tradiționali – Ministerul Educației Cercetării și Inovării, Inspectoratul Școlar al municipiului București, Centrul de Resurse și Asistență Educațională al municipiului București, Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii „Romani Criss”, Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională „step by step”, Asociația Ovidiu Rom și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ sunt organismele ce și-au unit eforturile în derularea acestei campanii.

 Este un eveniment desfășurat anual, la nivel mondial, de o coaliție de asociații de caritate, sindicate și grupuri de cetățeni din întreaga lume și care, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizația „Salvați copiii”. Campania globală pentru educație dorește să reprezinte un factor de presiune la nivelul liderilor de opinie și autorităților, arătând că este timpul demarării de acțiuni pentru a nu se permite încă unei generații de copii și adulți să nu beneficieze de educație.
  În Grădinița nr. 45 –„Ion Creangă” din Oradea, campania a demarat prin proiectul educațional „Să iubim cartea”, ce se va derula în parteneriat cu Biblioteca „Gheorghe Șincai” (filiala Decebal), Școala cu clasele I-VIII „G. Coșbuc, Școala cu claseiel I-VIII „A. Mureșanu”, Școala cu clasele I-IV din Sărand, Grădinița nr. 30 și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Oradea.
 „Ai carte, ai parte”
  Sufletul dascălului poate fi asemuit cu un râu de dragoste, învățăminte, înțelepciune ce se revarsă necontenit asupra copilului. Pentru că nimic nu este mai de preț pe lume decât această fărâmă de viață, încredințată lui spre a fi educată. Pornind de la această cugetare, în care cred, sunt sigură că se poate pune semnul egalității între a iubi și a educa. În opinia mea, calitatea cea mai de preț a dascălului este aceea de a iubi necondiționat copilul, apoi să posede informațiile necesare și să și le îmbogățească tot timpul, să cunoască necesitățile copilului, să aibă răspunsuri la toate întrebările lui, să fie flexibil, înțelept, blând, duios.
 Dorim să facem cunoscut faptul că acest proiect am vrea să fie un semnal de alarmă pentru cei care slujesc școala și spunem deschis: cartea trebuie să stea la lumină și să ne lumineze, iar flacăra ei vie suntem datori s-o transmitem cu drag acelora care ne-au fost încredințați spre educare. (Fl. Bernad)

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 18:56:56 Ora standard a Europei de Est