Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primul pas spre viitor începe cu noi. Hai în echipa noastră!

Admiterea. Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea

Primul pas spre viitor începe cu noi. Hai în echipa noastră!

Poliţia de Frontieră Română informează absolvenţii cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că în luna februarie încep înscrierile la concursurile de admitere organizate de Ministerul Afacerilor Interne la nivelul mai multor instituţii de învăţământ postliceale din subordine, pentru sesiunea 2021.

Astfel, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu"Oradea, instituţie de învăţământ care pregăteşte agenţi de poliţie de frontieră,  pune la dispoziţie un număr de 220 de locuri pentru viitorii poliţişti de frontieră (200 P.F.R, 10 I.G.I., 10 D.G.P.).
Organizarea si desfăşurarea concursului de admitere se va derula după următorul calendar:
1. Recrutarea în vederea participării la concursul de admitere se realizează, în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate a candidatului, astfel:
*de către structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Iași, Giurgiu, Timișoara, Oradea și Sighetu Marmației, respectiv din cadrul Gărzii de Coastă, precum şi din cadrul serviciilor teritoriale județene subordonate acestora cu sarcini de recrutare, dar şi de către Baza de Reparaţii Nave Brăila;
* de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (Bd. Geniului nr. 42C, sector 6), pentru candidaţii din municipiul Bucureşti și jud. Ilfov;
*candidații care nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile de resurse umane din unitățile cu sarcini de recrutare din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate.
Perioada de depunere a cererilor de înscriere este 15-28 februarie 2021, iar depunerea documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare se realizează până la data de 10.03.2021.
2.Evaluarea psihologica a candidaţilor va avea loc în conformitate cu dispoziţiile Centrului de Psihologie al MAI, detaliile de natură organizatorică urmând a fi postate în timp util.
3. Susținerea probei de evaluare a performanței fizice are loc înperioada18 -24 martie 2021 în CENTRELE ZONALE DE SELECŢIE, pentru toţi candidaţii care s-au înscris la unităţile de învățământ subordonate MAI, indiferent de profilul sau specializarea pentru care au optat, potrivit arondării, astfel:
Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza" - pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr" Câmpina - pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
Școala de Agenți de Poliție ,,Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca - pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ,,Avram Iancu" Oradea - pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani - pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni - pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
Informaţii despre traseul aplicativ pentru specializările poliție, poliție de frontieră și jandarmerie pentru evaluarea performanţei fizice a candidaţilor se regăsesc pe https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/
4.Susţinerea probelor de verificare a cunoştinţelor va avea loc în data de 27.03.2021 la unităţile de recrutare. Subiectele de concurs vor fi unice pentru toate unitățile de învățământ din cadrul MAI.
5.După stabilirea listelor cu candidaţii care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, unitățile de învățământ transmit unităților de recrutare, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a cunoștințelor, candidații care urmează să susțină examinarea medicală. Aceasta va avea loc în perioada 29 martie- 16 aprilie 2021.
6. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al unității de învățământ a PFR, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu"Oradea, până la data de 17 aprilie 2021.
Detalii suplimentare cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române https://www.politiadefrontiera.ro sectiunea Despre noi/Institutii de învățământşi pe cel al Școlii de Pregătire a AgențilorPoliției de Frontieră ,,Avram Iancu" Oradea, arma Poliție de Frontieră -  http://www.avramiancu.ro/.
De asemenea, pentru eventuale informaţii suplimentare  de natura organizatorică referitoare la recrutare, candidaţii se pot adresa structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române, în funcţie de domiciliul/ reședința înscris/ă în cartea de identitate sau Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia Resurse Umane, Bd. Geniului nr. 42C, Bucureşti, sector 6, telefon 021/ 316.25.98, interior 19320, 19.344 (candidaţii cu domiciliul în Bucureşti şi judeţul Ilfov) .
INFORMATII DE BACKGROUND
Pentru a se putea înscrie la concursurile de admitere organizate la instituţiile de învăţământ, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii legale de recrutare:
*Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
*Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
*Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
*Să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic.
Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situația în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situații, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susține înaintea evaluării medicale.
*Să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat.
Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu diplomă de bacalaureat și foaie matricolă sau cu adeverință care îndeplinește condițiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat - sesiunea 2020.
*Să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
*Să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
*Să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
*Să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
*Să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii șapte ani;
*Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Precum și următoarele criteriile specifice:
*Să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
Verificarea îndeplinirii criteriilor menționate se realizează cu ocazia examinării medicale.
*Să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
*Să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Purtător de cuvânt
Comisar șef de poliție
Miches Eugen

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:01:44 Ora standard a Europei de Est