Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Magia sărbătorilor de iarnă nu dispare, ne asigură Nelu Roxin din Franța!

Spațiul ovidan, un loc sigur, ferit de pandemie!

Magia sărbătorilor de iarnă nu dispare, ne asigură Nelu Roxin din Franța!

Anul 2020 ne-a dovedit că în natură există mult mai multe șanse ca lucrurile să fie dezordonate decât ordonate. Într-adevăr, Covid-19 a generat o mare dezordine și a suspendat normalitatea vieții noastre de zi cu zi. La sfârșitul anului, după toate restricțiile și reglementările puse în aplicare, evoluția pandemiei rămâne îngrijorătoare. „Lumea de după" este pentru mai târziu...

Probabil că a sosit timpul să trăim emoția și frumusețea vieții, să reînvățăm cum „să fim" și „să trăim", să regândim, cu mai multă înțelepciune și finețe, viziunea noastră despre „viața bună".
La începutul perioadei magice a sărbătorilor de iarnă, vă urez
Sărbători binecuvântate, 
Crăciun fericit și un Revelion frumos, în ciuda crizei sanitare.
Sperăm că 2021 va marca o revenire rapidă la normalitate.
Fie ca anul 2021 să vă aducă sănătate, bucurii și împliniri.
Cu drag,
Nelu Roxin
 
Dragă prietene,
Nelipsit de la niciun Crăciun și Revelion, ne bucuri, cu gândurile și urările tale, în ciuda veștilor proaste care ne vin din toate părțile, multe minciuni și exagerări, pentru a răspândi panică, nesiguranță și destabilitate mondială.
Lumea de după nu o putem intui, dar percepem cu ochii mari deschiși realitatea de zi cu zi și ne încântă mințile luminate, lucide, realiste, care nu văd totul numai în gri, ci ne lasă să credem că mâine ne va fi mai bine, or speranța și lumina din ochii prietenilor sunt cele care ne fortifică și ne dau energie, nu cifrele și întâmplările nefericite, anume alese și prezentate în media.
Dragă prietene,
Imaginile din Franța prezentate cu obstinență adesea la TV nu fac nimănui servicii, ne bucură însă vocea și prietenia ta, precum și mesajul tău care fac cât o mie de articole de presă!
Din Oradea, din Bihor (Ciumeghiu), din România noastră dragă, primește, dragă Ioane, bucuria noastră deplină ca răspuns la mesajul tău, primit cu toată dragostea, așa după cum l-am perceput.
La Nașterea Pruncului Sfânt, împărtășind bucuria planetară a tuturor celor care cred și mărturisesc credința în Dumnezeu și în Fiul Său cel Sfânt, dăruit nouă spre mântuire, îți mulțumim pentru gândurile și urările transmise, și îți întoarcem cu aceeași dragoste urări de bine, Crăciun binecuvântat, alături de familia ta minunată, armonie și sănătate, bucurii profesionale și un Revelion fericit, 2021 fără pandemie și cu toate motoarele înainte!
Cu pretuire,
Ovidiu Dan  

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:36 Ora standard a Europei de Est