Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la atelierul Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia”

Recepția lucrărilor

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la atelierul Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia”

Direcția Patrimoniului Imobiliar a finalizat procedurile de recepție a lucrărilor la atelierul Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia", de pe str. Constantin Brâncoveanu nr. 12A.

Lucrările de reabilitare și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic în cadrul C.T. ,,Traian Vuia" au fost executate de către S.C. Chintoflor Construct S.R.L. Oradea, pe baza contractului de proiectare faza P.T. și execuție lucrări nr. 87652 din 28.02.2019.
Valoarea execuției lucrărilor a fost de 2.646.969,33 lei fără TVA, termenul de  execuție fiind de 12 luni.
În cadrul proiectului s-au realizat lucrări de desfacere a izolaţiei, tencuielilor, pardoselilor şi tâmplăriei, care au fost înlocuite, fiind refăcută integral instalația electrică, de încălzire și sanitară în sălile de atelier, grupuri sanitare și vestiare. Au fost refăcute straturile aferente acoperișului de tip terasă necirculabilă cu strat termoizolant la planșeul superior și hidroizolație. De asemenea, s-a executat anveloparea termică a construcției cu polistiren expandat de 15 cm, fiind aplicate tencuieli decorative de exterior.
În privinţa dotărilor, s-au achiziționat dotări specifice desfășurării practicii în domeniile: mecanică, electrotehnică și electromecanică, automatizări, telecomunicații, electrician auto, instalații electrice, prelucrări în tehnici de precizie, sculer-matriţer. Au fost montate bancurile de lucru, stațiile și echipamentele de măsurare și control, panourile de montaj, au fost achiziționate trusele pentru elevi.
Lucrările executate s-au încadrat în termenul contractual de 12 luni și urmează a fi predate Colegiului Tehnic ,,Traian Vuia". Activitățile realizate au fost esențiale pentru valorificarea clădirii existente, aflate într-o stare necorespunzătoare și consumuri energetice ridicate, lipsită de dotări moderne, respectiv pentru creșterea calității procesului educațional.
Contractul de proiectare și execuție lucrări face parte din contractul de finanțare derulat de Municipiul Oradea în cadrul apelului de proiecte nr. POR/4/2017/4.4/4.5/1- Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.
„Importanța implementării acestui proiect este dată pe de o parte de reglementările europene în domeniu în vederea prevenirii abandonului școlar, a formelor de sărăcie accentuată și/sau a excluziunii sociale, iar pe de altă parte de perspectivele la nivel naţional, dat fiind faptul că în aprilie 2016 România a adoptat o strategie națională privind educația și formarea profesională, structurată în jurul unor obiective dintre care cele mai importante sunt: îmbunătățirea relevanței ofertei educaționale pentru piața muncii și axarea pe direcția învățării bazate pe competențe", a declarat Anamaria Sava, directorul adjunct al Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. (B.P.)

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:19:52 Ora standard a Europei de Est