Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Eficientizarea activității în instituțiile din subordinea Consiliului Județean

În cea de-a treia etapă: o reducere efectivă de personal de aproximativ 14%

Eficientizarea activității în instituțiile din subordinea Consiliului Județean

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a susținut marți, 15 decembrie 2020, o conferință de presă cu privire la cea de-a treia etapă de reorganizare a instituțiilor din subordinea Consiliului.

Acesta a prezentat detalii despre reorganizarea propusă, de ce este nevoie de o astfel de reorganizare și ce s-a constatat la analiza a zece instituții din subordine.
La preluarea mandatului de către noua conducere a Consiliului Județean Bihor, a fost remarcat faptul că nu existau suficiente fonduri pentru plata salariilor către angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, din cauza unui deficit de peste 3 milioane de euro.La începutul lunii decembrie, Consiliul Județean Bihor a alocat, prin rectificare bugetară, suma de aproximativ 4 milioane de euro pentru plata salariilor, din fondul de rezervă al instituției și al Guvernului. Optimizarea activității din cadrul aparatului propriu și al instituțiilor din subordinea Consiliului Județean este necesară pentru a se evita astfel de situații în anii următori.
Verificările făcute de conducerea Consiliului Județean în zece instituții subordonate (D.G.A.S.P.C, Muzeul Țării Crișurilor, Teatrul ,,Regina Maria", Teatrul Szigligeti Színház, Filarmonica de Stat Oradea, Școala de Arte Francisc Hubic, Revista de cultură Familia, Revista Culturală Várad, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai") au indicat o serie de ineficiențe.
„Analizând aceste zece instituții, am constatat că există structuri paralele ineficiente, care nu își justifică existența, personal supradimensionat la majoritatea instituțiilor, structuri administrative stufoase. De asemenea, am constatat cheltuieli nejustificate și de tipul umflării cheltuielilor de personal care, în fapt, ocoleau organigramele aprobate de Consiliul Județean. Contracte de colaborare, contracte cu P.F.A.-uri, cu S.R.L.-uri, contracte pe drepturi de autor. Am dispus ca toate aceste contracte să fie sistate cu data de 1 ianuarie și sigur, acolo unde se organizează evenimente care impun colaboratori externi, contractele sunt justificate, dar va fi un control al acestora. Nu mai avem bani să alocăm aceste bugete pentru instituțiile Consiliului Județean, sens în care i-am invitat în urmă cu o lună pe toți managerii și i-am rugat să facă analize și să vină cu niște propuneri pentru a reorganiza activitățile și pentru a crește eficiența acestor instituții, deoarece cu data de 1 ianuarie nu mai avem capacitatea financiară să le alocăm aceleași bugete. Am luat decizia și am susținut fuziuni acolo unde acest lucru ni s-a părut fezabil, văzând ce se întâmplă în alte părți, scopul fiind acela ca lucrurile să funcționeze mai bine și să eficientizăm activitatea acestor instituții", a precizat președintele Consiliului Județean.
Ilie Bolojan a explicat și situația de la cele două reviste de cultură, finanțate de C.J. Bihor, „Familia" șiVárad". Acestea își vor continua activitatea, însă partea administrativă va fi asigurată de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai". Totodată, cele două redacții se vor muta în sediul bibliotecii.
,,Scopul nostru este să asigurăm editarea revistelor, dar este o chestiune secundară structura care editează revistele.  În fapt, înseamnă personal administrativ și am considerat că nu este o scădere a nivelului de reprezentare dacă Biblioteca Județeană, care are un personal specializat, contabilitate, achiziții, administrativ, face același lucru pentru Revista Várad și pentru Revista Familia. Partea culturală, partea editorială va rămâne independentă în structura bibliotecii. Prin urmare, nu se desființează revistele, ele fuzionează din punct de vedere administrativ, iar biblioteca va edita cu onoare aceste reviste", a adăugat Ilie Bolojan. 
Vă reamintim că în prima etapă organigrama aparatului propriu al Consiliului Județean a fost redusă de la 195 la 97 de posturi. A doua etapă a presupus regândirea activității asociațiilor și fundațiilor susținute de Consiliul Județean, unde au rămas 25 din cele 80 de posturi existente, iar acum, în cea de-a treia etapă, au fost reorganizate zece instituții subordonate. Din cele 1.973 de posturi cu jumătate de normă și cu normă întreagă, erau ocupate 1.808, restul fiind vacante. Noua organigramă este formată din 1.553 de posturi, ceea ce înseamnă o reducere efectivă de personal de aproximativ 14%.
„Prin aceste măsuri pe care încercăm să le luăm în toate cele trei etape ,,din datele noastre, vom ajunge la niște economii care se situează în jurul valorii de 6 milioane de euro pe an. Jumătate din această sumă va fi folosită pentru a nu mai ajunge în situația de a nu putea plăti salariile celor de la D.G.A.S.P.C., iar cealaltă jumătate va merge în investiții la primăriile din județ, pentru că altă variantă nu avem să dezvoltăm acest județ", a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:02:54 Ora standard a Europei de Est