Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primarul Florin Birta a anunțat rezultatele consultării online pentru amenajarea Piațetei Independenței

Pentru a se implementa va mai fi nevoie de încă două avize importante

Primarul Florin Birta a anunțat rezultatele consultării online pentru amenajarea Piațetei Independenței

Primarul Florin Birta a susținut luni, 23 noiembrie, o declarație de presă cu privire la rezultatele sondajului online, lansat de Primăria Oradea pentru a consulta orădenii cu privire la cele șase proiecte de amenajare a Piațetei Independenței.

Sondajul a început în data de 2 noiembrie, s-a întins pe o perioadă de trei săptămâni, finalizându-se duminică noaptea, 22 noiembrie, la ora 24.00. Orădenii și-au exprimat votul până la finalul perioadei de votare într-un număr de 9.401 de persoane.
Cele șase proiecte de amenajare a Piațetei Independenței, care au fost supuse votării, au fost alese de către o comisie internațională formată din arhitecți și urbaniști, care au jurizat concursul de soluții organizat de către Primăria Oradea în vara acestui an.
Reamintim că votul s-a desfășurat pe site-ul www.oradea.ro și a fost un vot sigur, adică s-a putut vota doar pe bază de C.N.P., număr de telefon sau adresă de e-mail, putând vota doar persoanele care au domiciliul în municipiul Oradea.
,,Doresc să mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat și ați votat proiectul pe care l-ați preferat a fi implementat în zona de deasupra parcării subterane din str. Independenței. În urma votului d-voastră, clasamentul arată în felul următor: câștigătorul acestei consultări este Proiectul Muun Concept A.B, care a adunat 3.553 de voturi, pe locul 2 se află Proiectul Atelier Schmidt cu 3.138 de voturi, pe locul 3 - Proiectul Mladin Workshop For Architecture cu 1.544 de voturi, pe locul 4 - Proiectul Sinestezia Conceptual Studio cu 609 voturi, pe locul 5 - Proiectul Dragoș Ștefan Dragnea cu 393 de voturi, iar pe locul 6  - Proiectul Heim Kuntscher Architekten cu 164 de voturi. În urma acestor rezultate, proiectul care a câștigat, respectiv Proiectul Muun Concept va fi implementat și va deveni astfel viitoarea Piațetă a Independenței", a declarat primarul Florin Birta.
Având în vedere că este un proiect care se realizează în zona centrală a municipiului Oradea, pentru a se implementa va mai fi nevoie de încă două avize importante, respectiv avizul Comisiei Municipale de Urbanism și avizul Comisiei de Cultură.
„La consultările care vor avea loc în cele două comisii, s-ar putea ca proiectul să sufere câteva îmbunătățiri pentru a fi implementat, dar ceea ce este important este că se va păstra conceptul. Așa cum am procedat în anii trecuți la bugetarea participativă și la consultarea orădenilor pentru acest proiect, la fel vom proceda și în continuare, respectiv vom cere opinia orădenilor și îi vom consulta în proiectele de importanță majoră pentru municipiul nostru", a încheiat primarul Florin Birta.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:11:08 Ora standard a Europei de Est