Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Oradea are una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din România

De ieri, 16 noiembrie,

Oradea are una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din România

Primarul Florin Birta împreună cu managerul Spitalului Județean, dl. Gheorghe Carp și șeful U.P.U., dl. Hadrian Borcea, au susținut ieri, 16 noiembrie 2020, o conferință de presă în care au prezentat noul corp al Unității de Primiri Urgențe ((U.P.U.) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, unde lucrările de extindere și de modernizare au fost finalizate.

La eveniment a fost prezent și prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, dar și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
„Așa cum știți, una din prioritățile administrației publice locale este sănătatea, iar acest lucru se vede prin investițiile pe care le facem în domeniul medical. Ne aflăm astăzi la ultima investiție făcută printr-un parteneriat încheiat între Municipiul Oradea, Spitalul Județean și Ministerul Sănătății, investiție care se ridică la aproximativ 32 milioane de lei,  58% din această valoare fiind asigurată de Ministerul Sănătății, iar 42% de Primăria Oradea.
Ne dorim ca prin această investiție să creștem calitatea serviciilor medicale în Oradea, să asigurăm condiții cât mai bune medicilor care lucrează în spitalele orădene și să îi tratăm pe toți orădenii și bihorenii în condiții de siguranță. În continuare, avem pregătite și alte proiecte destinate dezvoltării sistemului medical, cum este reabilitarea termică a Spitalului Municipal și a Spitalului Județean, modernizarea Maternității Oradea, dar și proiectul construirii unui nou spital pe str. Vlădeasa, acolo unde Consiliul Județean ne va pune la dispoziție 2,7 ha de teren.
Cu această ocazie, doresc să aduc mulțumiri președintelui Consiliului Județean, dlui Ilie Bolojan, Ministerului Sănătății, reprezentat, astăzi, de prefectul Dumitru Țiplea, dlui Gheorghe Carp care s-a implicat foarte mult în realizarea acestui proiect, dar și dlui doctor Hadrian Borcea, doi oameni fără de care poate această investiție nu era realizată. Mulțumesc, de asemenea, personalului medical care a lucrat în condiții de avarie, nu tocmai ușoare, până când acest corp a fost gata", a precizat primarul Florin Birta.
Prin acest proiect s-a realizat extinderea pe latura estică a corpului B al spitalului, cu un corp de clădire cu regim de înălțime D+P+E. Lucrările au constat în amenajări în clădirea existentă pe 985,30 mp și extinderea demisolului, parterului și etajului I cu 4.899,82 mp, din care 357,85 mp o terasă circulabilă. Totodată, s-au realizat două zone de acces a personalului în clădirea extinsă, pe latura nordică (dinspre strada Gheorghe Doja) și pe latura estică.
Lucrări finalizate cu două luni mai devreme
Așa cum se știe, de la începutul lunii iulie, activitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Oradea s-a mutat în cele 43 de containere modulare, amplasate pe platforma din fața Spitalului Județean, mutarea fiind necesară pentru realizarea noului corp B al U.P.U.
Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (U.M.P.B.M.) și Municipiul Oradea a finanțat lucrările de extindere a corpului B - Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, beneficiar al noii investiții.
Contractul de lucrări a fost semnat în decembrie 2018, cu asocierea formată din S.C. Drumuri Bihor S.A. - lider de asociere și S.C. Construcții Erbașu S.A., subcontractanţi: S.C. Hospital Tehnical Solution S.R.L. pentru lucrări de instalaţii sanitare și de gaze medicale, S.C. Termoline S.R.L. pentru lucrări de instalații de încălzire și climatizare și S.C. Zublin România S.R.L. pentru lucrări de fundare pe piloți. Licitația a fost organizată de Ministerul Sănătății. Proiectantul general este S.C. Poliart S.R.L. Oradea, iar proiectantul de specialitate S.C. Termoline S.R.L.  
Durata inițială de execuție a fost 24 luni, în baza ordinului de începere a lucrărilor din 25 ianuarie 2019, dar aceasta a fost scurtată la 22 luni prin mobilizarea constructorului și asigurarea fluxului de plăți operative de către cei doi finanțatori. Adițional, Primăria Oradea a asigurat suma de 1.350.000 lei pentru achiziția unei părți din mobilier și echipamente, respectiv exproprierea unui teren învecinat spitalului.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a contribuit cu cheltuielile privind proiectarea și asistența tehnică (dirigenție de șantier), cotele legale către I.S.C. Bihor, expertiza tehnică.
În cadrul conferinței de presă, managerul Gheorghe Carp a făcut o descriere a investiției: „Această investiție se compune practic din două părți: extinderea U.P.U. și crearea spațiilor necesare pentru noile laboratoare: primul laborator robotizat de analize medicale din România, stația centrală pentru sterilizarea necesară spitalelor municipalității și farmacia digitalizată. Pe lângă acestea, clădirea mai are și un amfiteatru destinat atât personalului medical, cât și studenților mediciniști. Proiectul Băncii Mondiale a debutat în 2007, noi intrând în a doua etapă din 2014. În țară au fost cinci spitale județene desemnate pentru extindere U.P.U., din care au rămas două: Oradea și Brașovul. Dotarea pe care o avem aici la Oradea este la nivelul unei unități de primiri urgențe europene, pentru că avem imagistică proprie, iar unitatea are legături pneumatice cu viitorul laborator care va fi deasupra. Mă bucur că am reușit să implementăm acest proiect la Oradea. După părerea mea, acest tip de unitate medicală este unică în România".
DESCRIEREA INVESTIȚIEI
La primul nivel, la demisol, înspre strada Gh. Doja, s-a extins actuala unitate de primire a urgențelor și s-a realizat noul acces pentru ambulanțe și autovehicule speciale de transport victime multiple, platforma carosabilă dedicată inclusiv staționării acestora. Este zona de acces a pacienților și aparținătorilor, registratura, zona de decontaminare, resuscitare, izolator, grupuri sanitare. Lângă al doilea acces în clădire sunt organizate vestiarele pentru personalul medical și pacienți. Pe latura sudică (înspre punctul termic) sunt amenajate camerele de gardă, camera consultații, sala de gipsare, depozite materiale, decontaminare instrumente, camera pentru telemedicină, toate așezate în imediata vecinătate / în jurul zonei de tratament a pacienților, a sălilor de triaj și urgențe minore și majore, zona supraveghere bolnavi critici și necritici. Tot aici au fost prevăzute sălile de radiologie, computer tomograf.
La nivelul parterului, prin prezentul proiect s-a realizat structura, închiderile exterioare și conexiunea la instalațiile clădirii, compartimentarea și dotarea cu echipamente medicale realizându-se prin alte proiecte derulate de Spitalul Județean prin Programul Operațional Regional și Transfrontalier RO-HU. Pe acest palier se amenajează zona de laborator pentru analize, zona de farmacie a spitalului și zona de sterilizare materiale, cu asigurarea accesului din curtea interioară de serviciu a spitalului.
La ultimul nivel al extinderii - etajul I,  s-a realizat un amfiteatru pentru 175 de persoane și o zonă de vestiare pentru 200 de persoane, o sală de curs pentru 30 de persoane, destinate studenților și rezidenților. Tot la acest nivel s-a amenajat zona administrativă a U.P.U., cu secretariat și patru birouri, depozite, camera tehnică pentru echipamentele de utilități. Între clădirea nouă și cea existentă s-a realizat o terasă verde.
Finisajele interioare și exterioare (fațada, ventilate) ale clădirii sunt specifice unităților spitalicești moderne. Prin concepția iniţială a clădirii privind configurația, procentul de vitrare, alcătuirea elementelor de construcție perimetrală, cât și prin modul de alcătuire a detaliilor, s-a urmărit limitarea pierderilor de căldură în exploatare, în vederea reducerii consumului de energie.
Așadar, la noua investiție se utilizează doar sursă de energie regenerabilă, cu sistem de încălzire în pardoseală, clădirea fiind independentă din punctul de vedere al încălzirii. Căldura din subteran este captată prin intermediul unui sistem de spirale introduse în piloți, realizate odată cu armăturile acestora. Termoizolarea s-a realizat cu vată bazaltică, compartimentarea pe structură ușoară.
Datorită situației speciale generate de pandemie, prin proiect s-a achiziționat un robot autonom pentru sterilizarea încăperilor, echipamentului și aparaturii medicale, care funcționează pe baza radiațiilor UV-C, fiind al doilea asemenea echipament din România. Și-a dovedit eficiența inclusiv împotriva virusului Sars-Cov-2.
Totodată, prin proiect a fost achiziționat și un ansamblu de mobilier medical pentru gestionarea computerizată a tipurilor și cantităților de medicamente depozitate, unic în România. (B.P.)
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Oradea are una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din România.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:12:39 Ora standard a Europei de Est