Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Localități cu probleme din județul Bihor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (C.J.S.U.),

Localități cu probleme din județul Bihor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (C.J.S.U.), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, 06 noiembrie, lista celor 74 de localități de la nivelul județului Bihor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. De asemenea, prin decizia C.J.S.U. purtarea măștii sanitare a devenit obligatorie în toate spațiile publice deschise de la nivelul județului Bihor începând cu data de mâine, 7 noiembrie.

În urma analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor (D.S.P.), lista cuprinde 37 de localități în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor depășește 3/1.000 de locuitori, după cum urmează: Sântandrei, Nojorid, Oradea, Șuncuiuș, Sânnicolau Român, Cărpinet, Sânmartin, Hidișelu de Sus, Salonta, Abrămuț, Tarcea, Borș, Săcădat, Boianu Mare, Oșorhei, Beiuș, Aleșd, Paleu, Abram, Brusturi, Mădăras, Rieni, Sârbi, Câmpani, Bratca, Cefa, Ceica, Girișu de Criș, Tinca, Toboliu, Vadu Crișului, Ștei, Curățele, Aștileu, Borod, Remetea și Buntești.
Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare decât trei cazuri/1.000 locuitori:
*Este obligatorie purtarea măștii atât în interior, cât și în toate spațiile deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani;
*Este interzisă activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu;
*Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
*Sunt interzise activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Conform analizelor de risc efectuate de către D.S.P. Bihor pentru fiecare localitate în care incidența depășește trei cazuri/1.000 locuitori, nu se impune măsura de carantinare a acestora.
Lista cuprinde și 37 de localități în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acestea sunt: Biharia, Suplacu de Barcău, Marghita, Bulz, Popești, Valea lui Mihai, Aușeu, Căbești, Sâmbăta, Pocola, Sălard, Tileagd, Vârciorog, Pietroasa, Lăzăreni, Olcea, Șimian, Vașcău, Finiș, Tămășeu, Săcueni, Lunca, Budureasa, Ciumeghiu, Tulca, Batăr, Sâniob, Lugașu de Jos, Balc, Ineu, Gepiu, Copăcel, Drăgești, Cherechiu, Spinuș, Chișlaz și Diosig.
Din măsurile care se aplică în aceste localități menționăm:
*Activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 6.00-22.00;
*Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
*Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
În cadrul ședinței extraordinare s-a adoptat și decizia ca purtarea măștii sanitare să fie obligatorie în toate spațiile publice deschise de la nivelul județului Bihor, în cazul în care rata de incidență depășește 1,5 cazuri/1.000 locuitori la nivelul județului. Menționăm că astăzi, 6 noiembrie, rata de incidență înregistrată în ultimele 14 zile la nivelul județului Bihor este de 5,04. Conform aceleiași decizii, în cazul în care rata de incidență devine egală sau scade sub 1,5 cazuri/1.000 locuitori la nivelul județului, purtarea măștii rămâne obligatorie doar în localitățile unde incidența depășește indicele de 1,5 cazuri/1.000 locuitori.
Măsurile adoptate astăzi se aplică începând cu data de 7 noiembrie, ora 00.00.
Lista localităților în care se impun măsuri de restricționare se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor C.J.S.U. Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:55:34 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...