Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

S-a semnat protocolul de colaborare pentru construcția unui nou spital în Oradea

Luni,

S-a semnat protocolul de colaborare pentru construcția unui nou spital în Oradea

Luni, 2 noiembrie 2020, s-a semnat protocolul de colaborare pentru construcția unui nou spital în municipiul Oradea. Documentul a fost semnat de cei patru parteneri: Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiul Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu".

Acest protocol prevede transferul unui teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa din proprietatea Consiliului Județean Bihor, în proprietatea Primăriei Municipiului Oradea. Primăria Municipiului Oradea va asigura elaborarea studiilor necesare proiectului tehnic de execuție, respectiv serviciile de dirigenție de șantier, iar prin Spitalul Județean și Spitalul Municipal se vor elabora documentațiile tehnico-economice la nivel de studii de prefezabilitate și fezabilitate.
Spitalul va avea o capacitate de 280 de locuri, o secție nouă de imagistică și ATI. Unitatea va fi destinată tratării bolilor infecțioase și COVID-19. Valoarea totală a proiectului se estimează a ajunge la peste 30 de milioane de euro, finanțarea urmând să fie asigurată din bani europeni.
Avem nevoie de un spital nou, care să rezolve problemele pe care le avem astăzi încă nerezolvate în Oradea și împreună am căutat un amplasament pe care să-l punem la dispoziția municipalității în vederea construirii spitalului. Am identificat amplasamentul pe strada Vlădeasa și, la jumătatea străzii, pe un teren care astăzi este în proprietatea Consiliului Județean Bihor, dar care a ținut de unitățile militare în anii anteriori. Vom pune acest amplasament la dispoziția Primăriei Oradea pentru a construi pe proprietatea menționată acest spital, pe o suprafață de 2.5 ha, care va fi transferată în cursul acestei luni Primăriei Oradea. Urmează ca Primăria și spitalele să realizeze această investiție importantă pentru orădeni. Angajamentul Consiliului Județean va fi că în prima ședință de consiliu vom transfera terenul Primăriei Oradea", a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Studiul de fezabilitate va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, în primăvară se va organiza licitația pentru proiectare și execuție, urmând ca în toamna anului 2021 să fie demarate lucrările de construcție a noii unități sanitare.
Alexandru Laslău,
consilier

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:14:26 Ora standard a Europei de Est