Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor avizatoare pentru introducerea rețelei de gaz în Bihor, pe fonduri europene

Luni, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan

Întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor avizatoare pentru introducerea rețelei de gaz în Bihor, pe fonduri europene

Luni, 2 noiembrie 2020, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor ce vor emite avize pentru primăriile din județ în cadrul proiectelor de introducere a rețelei de gaz pe fonduri europene.

Printre aceștia se numără reprezentanți ai Electrica, C.F.R., C.N.A.I.R., Apele Române, Agenția pentru Protecția Mediului. La întâlnire au mai participat arhitectul șef al C.J. Bihor, Vasile Bimbo, reprezentanți ai U.A.T.-urilor, precum și proiectanți și reprezentanți ai rețelelor de distribuție de gaz. Scopul întâlnirii a fost acela de a eficientiza și urgenta procesul de întocmire a documentațiilor necesare pregătirii proiectelor care au termen limită de depunere data de 17 decembrie 2020.
La întâlnire a fost prezent și directorul Zonei Metropolitane Oradea, Adrian Foghiș, care se va ocupa de susținerea primăriilor în obținerea avizelor necesare în termen de o lună. În cadrul întâlnirii acesta a solicitat avizatorilor ,,eliberarea cu celeritate a certificatelor necesare, astfel încât toate primăriile să își poată depune proiectele pentru finanțarea europeană la termen".
După cum a anunțat săptămâna trecută în cadrul unei conferințe de presă, președintele C.J. Bihor, Ilie Bolojan, Consiliul Județean va sprijini primăriile să își depună proiecte pe axa de finanțare europeană 8.2 POIM, urmând să fie formate patru nuclee regionale în scopul obținerii unor punctaje care să asigure finanțarea proiectelor. Cele patru zone au fost alese în funcție de punctajele maxime pe care acestea le-ar putea întruni, având în vedere criteriile de acordare a finanțării. Un criteriu luat în calcul a fost numărul de gospodării active din perimetru (minimum 1.000 de gospodării, în timp ce punctajul maxim se acordă perimetrelor cu peste 3.000 de gospodării active). Un alt criteriu este ca peste 60% din locuitorii fiecărui perimetru să se racordeze la gaz.
Cele patru zone identificate astfel sunt: Zona Metropolitană Oradea - formată din Sânmartin, Nojorid, Oșorhei și Paleu. A doua zonă este compusă din localitățile Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd. Cea de-a treia arie este identificată în zona de Nord a județului, cuprinzând localitățile Săcuieni și Diosig, în timp ce ultimul areal se situează în zona Ștei - Beiuș, cuprinzând localitățile: Rieni, Drăgănești, Pietroasa, Buntești, Lazuri de Beiuș, Tinca și Cociuba Mare. Cele două orașe ies din calcul având în vedere că municipiul Beiuș are autonomie geotermică, iar orașul Ștei are deja un proiect în derulare de introducere a rețelei de gaz.
Bugetul total al liniei de finanțare la nivel național este de 236 de milioane de euro, urmând ca valoarea maximă pentru fiecare proiect să ajungă la suma de 25 de milioane de euro. ,,Introducerea rețelelor de gaz este primul pas pe care îl facem în vederea creșterii calității vieții locuitorilor județului Bihor. Anul viitor se preconizează o altă sesiune de depunere, cu o sumă de trei ori mai mare, dar eu aș insista ca primăriile din județ să facă un efort și să depună proiecte în această sesiune, pentru a putea avea ulterior prioritate, în cazul în care vor exista proiecte neeligibile. Având această oportunitate de a introduce gaz pe fonduri europene în cele patru zone, unde există șanse reale să fie finanțate din acest program, am luat decizia să ne implicăm în implementarea proiectelor. Consiliul Județean va acorda asistența tehnică, vom cofinanța documentațiile, vom fi proactivi, prin colaborarea între localități și Instituția Arhitectului Șef", a declarat Ilie Bolojan, președintele C.J. Bihor.
Alexandru Laslău,
consilier

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:55:38 Ora standard a Europei de Est