Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Fundamentul dezvoltării emoționale a copilului

Educația timpurie

Fundamentul dezvoltării emoționale a copilului

Deși măsurile în vigoare privind răspândirea și combaterea contaminării cu virusul SARS CoV 2 nu ne permite întâlnirea cu dumneavoastră, dragi părinți, dorim, în continuare, să venim în sprijinul dumneavoastră cu sfaturi şi soluţii oferite de specialişti în domeniul creşterii şi educaţiei copiilor aici, în mediul online.

Tema pe care am ales să v-o prezentăm azi este: „Activităţi de educaţie timpurie în creşe", pregătită cu drag pentru dumneavoastră, de către Nicoleta Simona și Paula Tabita - educatoare în cadrul Creșei Nr. 9 - ,,Căsuța din poieniță", prin intermediul ei dorind să aflați care sunt activităţile de educație timpurie desfășurate în creșe și care este rolul lor în dezvoltarea armonioasă a copiilor dumneavoastră.
În creşe, pe lângă îngrijire şi servicii medicale, copiii au parte de activităţi menite să le deschidă drumul spre învăţarea lucrurilor care îi înconjoară, activităţi care acoperă cele cinci arii de dezvoltare a copilului: dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi a igienei, dezvoltarea socio-emoţională, învăţarea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării şi dezvoltarea cognitivă.
Educaţia timpurie este un demers care vizează copilul şi dezvoltarea sa integrată, dar şi dezvoltarea abilităţilor parentale şi instituţionale, cu scopul de a răspunde cât mai adecvat nevoilor individuale ale copilului. În creșe, educația timpurie se realizează pe baza unui curriculum național, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe evaluarea, diagnosticarea și remedierea timpurie a eventualelor deficiențe de dezvoltare.
Curriculumul pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 3 ani se raportează la câteva principii:
*Abordarea holistică a dezvoltării copilului;
*Educaţia centrată pe copil şi pe dezvoltarea globală în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;
*Adecvarea la particularităţile de vârstă şi individuale;
*Evitarea exprimărilor, prejudecăţilor de tip discriminator.
*Incluziune socială; luarea în considerare a nevoilor educaţionale speciale ale copiilor;
*Celebrarea diversităţii;
*Luarea în considerare a experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie și comunitate.
*Centrarea pe nevoile familiilor;
*Valorificarea principiilor învăţării autentice.
Obiectivele specifice ale educaţiei  timpurii a  copilului de la naştere la 3 ani sunt:
*Dezvoltarea integrală normală și deplină a copilului, valorificându-se potenţialul fizic și psihic al acestuia, respectându-se ritmul propriu de dezvoltare al acestuia, nevoile sale şi specificul activităţii sale de bază în învăţare - jocul;
*Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
*Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
*Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în școală şi pe tot parcursul vieţii.
Tipurile de activități educaționale desfășurate cu copiii în creșe: jocul, activități artistice și de îndemânare, activități de muzică și mișcare, activități de creație și comunicare, activități de cunoaștere, activități în aer liber.
*Rutinele sunt activități reper după care se derulează întreaga activitate a zilei. Acestea sunt: sosirea copilului, întâlnirea de dimineață, micul dejun, deprinderile de igienă, masa de prânz, somnul și plecarea acasă.
*Tranzițiile sunt activități de scurtă durată care fac trecerea de la activitățile de rutină la cele de învățare (ex: joc cu text și cânt, cu anumite mișcări cunoscute deja de copii).
*Jocurile și activitățile liber alese sunt cele pe care de regulă copiii și le aleg și care îi ajută să socializeze unii cu alții.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată și nu uitați:
*Vorbiți-i copilului despre creșă în mod pozitiv și încurajator!
*Asigurați-l în mod repetat și cu fermitate că vă veți întoarce după el!
*Așteptați-l cu brațele deschise cu un zâmbet larg și cu aprecierea că s-a descurcat minunat!
*Spuneți-i copilului cât de mult îl iubiți!
Și atunci bucuria lor va fi fără margini!
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Fundamentul dezvoltării emoționale a copilului.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 18:51:54 Ora standard a Europei de Est