Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul toamnei s-a desfășurat, astăzi, la Școala ,,Nicolae Bălcescu”, dar în condiții speciale!

,,Consider că a fost un act de curaj…”

Festivalul toamnei s-a desfășurat, astăzi, la Școala ,,Nicolae Bălcescu”, dar în condiții speciale!

Povestea toamnei, mult așteptată și îndelung pregătită de cei mici, s-a depănat astăzi (vineri, 23 octombrie 2020), la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" din Oradea, în condiții speciale de pandemie, cu măști și distanțare fizică, cu jumătate din efectiv, fără festivități, program artistic și invitați, doar în ,,familie" și sub ochii presei.

,,Eu zic că a fost o reușită"!
,,Consider că a fost un act de curaj din partea cadrelor didactice, a părinților, care și-au asumat această activitate în vremuri dificile. Însă, respectând acele minime măsuri (potrivit legii), se pot organiza astfel de activități să nu-i vitregim pe copii de această plăcere", a apreciat domnul director Radu Pîrja,la întâlnirea cu reprezentanții presei...
,,Eu zic că a fost o reușită!", a mai adăugat domnul director.
Așadar, la dimensiuni mult reduse față de ceea ce a însemnat Festivalul toamnei, timp de 20 de ani, bătuți pe muchie, astăzi, s-a derulat, cea de-a 21-a ediție, doar cu implicarea elevilor din 12 clase primare (clasele pregătitoare A, C și D, clasele I A, B și D, a II-a B și C, a IV-a A, B,C și D), a părinților, bunicilor și dascălilor (prof. Adina Gomboș, Ioana Borza, Carla Istvanovici, Simona Bunta, Monica Igna, Andaluza Raț, Simona Vancea, Bianca Petrița, Vasilica Ienei, Alina Horaniț, Adriana Tiugea, Alina Deliman, Romina Hulban și Stela Tăut - inițiatorul și coordonatorul proiectului, dimpreună cu ceilalți membri ai echipei de proiect: bibliotecar Daniela Pop, Daniela Sârb - administrator de patrimoniu, secretar-șef Paula Bodea, secretar Leda Poenaru și conducerea școlii - director Radu Pîrja și directorul adjunct Racz Beata), dar și cu concursul a patru parteneri (școlile gimnaziale din Popești, Lugașu de Jos și ,,Oltea Doamna" din Oradea, respectiv Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea), care au participat doar cu desene, picturi și colaje...
Strugurii albi și roșii stau cocoțați pe spinarea unui cartof
,,Zânele toamnei au surâs și s-au mândrit cu bogăția, dovlecii șugubeți s-au arătat în fel și chip, ardeii și morcovii s-au transformat în regi și soldați, conopida a umplut câmpurile cu oi, gogonelele surâd pe sub mustăți dintr-un coș - vorba doamnei profesor Stela Tăut -, strugurii albi și roșii stau cocoțați pe spinarea unui cartof"; vedeta expoziției este cea care poartă un mesaj sugestiv și de mare actualitate: ,,Poartă mască, arată că îți pasă"! Lucrarea ingenioasă prezintă o ambulanță, cu medici și izoletă; autorul lucrării este elevul Andrei Todoran, din clasa a IV-a B.
Timp de o săptămână, începând din 19 octombrie, zilnic, câte două clase au expus maximum 50 de lucrări pe zi (250 în total), legume și fructe sculptate și ingenios combinate pe o temă aleasă, plasate pe standurile amenajate în curte, la intrarea principală în școală, în față, în stânga și în dreapta.
Astăzi, am admirat expoziția ultimei zile, iar școlarii a trei clase pregătitoare: A (coordonați de prof. Carla Istvanovici), C (prof. Monica Igna) și D (prof. Bianca Petrița) s-au întrecut în a ne prezenta costumele proprii în cadrul paradei, ei reprezentând: prinți și prințese, personaje de poveste, legume și fructe uriașe, întruchipând bogăția și frumusețea toamnei în cadrul Festivalului autumnal, ajuns la a 21-a ediție.
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (91 de poze) în Galeria foto: Festivalul toamnei s-a desfășurat, astăzi, la Școala ,,Nicolae Bălcescu”, dar în condiții speciale!

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 16:04:50 Ora standard a Europei de Est