Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Videoproiectoarele LED de la ViewSonic au crescut cu 30%

În prima jumătate a anului

Videoproiectoarele LED de la ViewSonic au crescut cu 30%

Videoproiectoarele Smart LED de la ViewSonicre prezintă soluția ideală pentru divertisment pe marele ecran din confortul propriei case.

ViewSonicCorp., unul dintre liderii globali pe piața soluțiilor de afișare, a anunțat că vânzările de videoproiectoare LED au crescut cu 30% în prima jumătate a anului 2020, ceea ce reprezintă un nou obiectiv care a fost atins de companie. ViewSonic a pășit în segmentul de videoproiectoare LED în 2017 și a urcat pe podiumul firmelor lider din industrie în numai trei ani. Compania s-a bucurat de cea mai rapidă creștere de pe piața videoproiectoarelor în topul celor mai mari cinci firme în 2019. Mai mult, ViewSonic și-a menținut performanța în vânzări în prima jumătate a anului 2020 cu o creștere de la an la an de 30%.
Dean Tzai, director al departamentului de videoproiectoare ViewSonic spune: Tehnologia LED a evoluat până în punctul în care a devenit soluția ideală pentru toate activitățile de divertisment audiovizual pe care le au consumatorii acasă. Misiunea ViewSonic este de a le răsfăța simțurile în propria casă. În rolul său de lider și inovator al tehnologiei de videoproiectoare LED, firma combină bagajul de cunoștințe acumulat despre tehnologia LED cu informații despre tendințele consumatorilor pentru a lansa noi proiectoare inteligente pe piață. Vrem să redefinim soluțiile de divertisment „all-inclusive" portabile, de exterior și pentru acasă. Ne dorim să îndrumăm mai mulți oameni să se bucure de o nouă experiență audiovizuală flexibilă pe marele ecran în viața lor de zi cu zi".
Realizările în materie de videoproiectoare LED de la ViewSonic pot fi atribuite inovațiilor constante în dezvoltarea de produse. În urmă cu trei ani, tehnologia ajunsese într-un punct ideal, iar ViewSonic a început să se concentreze pe dezvoltarea proiectoarelor LED, urmărind să ofere consumatorilor o opțiune mai versatilă decât ceea ce se putea găsi la momentul respectiv. Prin  încorporarea pieselor de calitate superioară pe partea audio și video într-un singur proiector portabil a apărut modelul M1. Astăzi, compania are de oferit o gamă completă de proiectoare LED destinate unor nevoi diversificate. Aici se pot include vârful de serie X cu funcționalitate inteligentă sporită și seria portabilă M pentru un mod captivant al vieții în mișcare, precum ultra-portabilul model M1 mini Plus care cântărește doar 300 grame.
Mai mult decât simple dispozitive, proiectoarele smart LED de la ViewSonic reprezintă o soluție audiovizuală completă. Modelele combină tehnologie de ultimă generație cu funcționalități inteligente și se pot conecta cu telefoane mobile, rețele de internet și servicii de conținut pentru a forma o experiență inedită. Prin patru beneficii principale - excelență în audiovizual, capabilități inteligente, design intuitiv și o construcție ecologică, videoproiectoarele smart LED de la ViewSonic se diferențiază prin abilitatea de a oferi o experiență inedită în confortul propriei case.
Excelență în audiovizual
Videoproiectoarele ViewSonic pot transmite nuanțe de culoare precise datorită tehnologiei Cinema SuperColor+TM cu 125% Rec.709 și un nou nivel de luminozitate care folosește generația nouă de tehnologie LED. Pentru a suplimenta calitatea imaginii, toate videoproiectoarele ViewSonic LED încorporează sisteme audio special construite de cei de la HarmanKardon/JBL. Toate proiectoarele ViewSonic au componentele personalizate pentru a răspunde celui mai potrivit scenariu pentru care sunt destinate.
Capabilități inteligente
Funcțiile smart includ rularea conținutului de pe dispozitivele utilizatorilor (telefoane mobile, tablete, laptopuri) prin internet wireless 5GHz Wi-Fi și folosirea telefonului ca o metodă alternativă de a controla proiectorul prin aplicația oficială. Conectivitatea Bluetooth permite difuzarea sunetului de pe telefon prin difuzoarele HarmanKardon, sau corelarea căștilor Bluetooth pentru o experiență imersivă. Videoproiectoarele au încorporate funcții vocale Amazon Alexa și Google Assistant, iar datorită portului USB Tip-C se pot conecta mai ușor surse precum consolele de jocuri.
Design intuitiv
ViewSonic pune consumatorul final pe primul lor și caută mereu echilibrul perfect între estetică și funcționalitate. Prin portofoliul său de produse orientate pe un stil de viață confortabil, spre deosebire de dispozitivele mai puțin personalizate ale competitorilor săi. Astfel,ViewSonic a câștigat premiul iF Design Awards pentru trei ani la rând, din 2018 până în 2020.
Construcție ecologică
Videoproiectoarele LED inteligente de la ViewSonic sunt o alternativă mai ecologică decât alte tipuri de proiectoare, lămpile acestora fiind lipsite de mercur toxic. De asemenea, consumă mult mai puțină putere pentru eficiența sporită pe care o oferă. Tehnologia LED este o sursă mai durabilă decât cea a lămpilor și oferă o speranță de viață de până la 30,000 ore de funcționare. Aceste criterii reduc costul total asociat achiziției.
Pentru a afla mai multe despre proiectoarele LED inteligente de la ViewSonic, vizitați:https://www.viewsonicglobal.com/q/pj-new-led.php
Nota 1: Sursă: Futuresource, Q2 20World Projector Market Track. Cota de piață este estimată prin intermediul volumului de vânzări.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:48:16 Ora standard a Europei de Est