Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Profesor în Bacopedia”

Proiect/concurs enciclopedic,lansat cu ocazia Zilei Internaționale a Educației de Asociația Nevoia de Educație, Asociația PlaYouth și M.E.C.

„Profesor în Bacopedia”

Asociația Nevoia de Educație și Asociația PlaYouth au lansat luni, 5 octombrie 2020, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, proiectul „Profesor în Bacopedia" - un proiect prin care se urmărește creșterea performanțelor educaționale pentru elevii de liceu și profesori, într-un mod non-formal, cu ajutorul unei aplicații digitale - Bacopedia.

Bacopedia este un proiect național, organizat în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, sub forma unui concurs enciclopedic care utilizează conținutul materiilor pentru Bacalaureat în cadrul unei aplicaţii mobile și web. Pentru a identifica cât mai bine profilul utilizatorului, aplicația îl va întreba pe fiecare utilizator în parte care se va loga, informații ce țin de activitatea școlară - ce îi place în prezent, ce i-ar plăcea (să studieze, să afle ca informații etc.) - după care îl va testa pentru a confirma cele transmise. Utilizatorii se vor juca şi vor socializa cu alți elevi, urmând să fie evaluați în cadrul aplicației, recompensați și ghidați către evenimente cultural-educaționale care să le fie de folos în activitate, universități și la angajatori.
De aceea, în încercarea de a realiza o platformă care să cuprindă informații cât mai complexe, în era tehnologică pe care o trăim, este nevoie de ajutorul cadrelor didactice din toată țara, care obțin rezultate excepționale la examenul de Bacalaureat, aplicând metode pedagogice moderne și eficiente, pentru a implementa în cel mai scurt timp aplicația Bacopedia, care, suntem convinși că va fi cu adevărat utilă elevilor.
Educația este foarte importantă pentru noi toți. Și doar prin educație putem forma generații valoroase de tineri profesioniști și cetățeni responsabili. Suntem convinși că profesorii români vor fi deschiși la acest proiect și vor răspunde în număr foarte mare la apelul nostru de a schimba paradigma învățării și de a ne adapta la vremurile pe care le trăim, acceptând astfel să facă parte din acest proces de transformare a educației românești.
Procesul de selecție a profesorilor care doresc să se implice în proiectul „Profesor în Bacopedia", se va desfășura în perioada 5 octombrie - 8 noiembrie 2020.
1.  Prima etapă (5-18 octombrie 2020) este alocată înscrierii în formularul digital și atașarea în acest formular a CV-ului.
► Formular: https://forms.gle/oCPnYjAAiz1DfdJL7
*Se pot înscrie cadrele didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au desfășurat activități de predare-învățare-evaluare, în ultimii trei ani școlari încheiați, în învățământul liceal;
b) au gradul didactic I, II sau titlul științific de doctor în specialitate;
c) au experiență de organizare și participare la evaluări, în cadrul examenelor și concursurilor naționale/internaționale.
2. Ulterior, în etapa a II-a (19 octombrie - 1 noiembrie 2020), va avea loc verificarea formularelor și a CV-urilor, etapă în care are loc selecția unui număr de 26 de cadre didactice (câte două pentru fiecare materie eligibilă).
3. În etapa a III-a (2 - 8 noiembrie 2020) cele 26 de cadre didactice selectate în etapa a doua intră în a doua etapă de selecție, care presupune transmiterea prin e-mail a câte 10 întrebări pe care le-ar pune în aplicația Bacopedia, în legătură cu materia pe care o predau.
Lista finală a cadrelor didactice care vor face parte din proiectul „Profesor în Bacopedia" va fi anunțată până pe data de 16 noiembrie a.c. După anunțarea listei finale, cadrele didactice selectate vor avea o primă întâlnire online cu membrii echipei de proiec pentru detalii cu privire la activitățile pe care urmează să le desfășoare în proiect.
Proiectul „Profesor în Bacopedia" se va desfășura pe o perioadă de 10 luni și presupune: elaborarea a aproximativ 100 de întrebări de tip grilă de către profesorii selectați (întrebările vor fi introduse într-o aplicație de mobil ce va fi folosită de liceenii care se pregătesc de examen, cu respectarea principiilor calității și echității); susținerea de către «profesorii Bacopedia» a unui webinardedicat altor cadre didactice,care să îmbunătățească indirect implicarea și motivația elevilor pentru a face performanță școlară; susținerea unor cursuri on-line de două ore lunar, timp de 10 luni, pentru pregătirea elevilor la respectiva materie, care să implice activități non-formale de educație; realizarea unui raport de activitate/disciplină de învățământ, cu evidențierea aspectelor pozitive și a celor care necesită îmbunătățiri legate de întreg procesul membrilor echipei care organizează proiectul.
Calitatea de participant în programul „Profesor în Bacopedia" presupune răspunderea profesională în ceea ce privește corectitudinea și calitatea conținutului furnizat și a activității depuse.
Profesorii participanți vor încheia un contract de voluntariat cu Asociația Nevoia de Educație, care va stipula drepturile și obligațiile fiecărei părți.
În același timp, profesorii care desfășoară activitate în acest program primesc o adeverință de participare, valabilă pentru portofoliul personal, cu orele desfășurate în cadrul programului.
Proiectul Bacopedia este inițiat de Asociația Nevoia de Educație, implementat de Asociația Nevoia de Educație în parteneriat cu Asociația PlaYouth și în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.
 Adresa de e-mail pentru informații suplimentare este profesor@bacopedia.ro.
------------------------------
PlaYouth este asociația care aduce jocul, arta şi bucuria în educaţia şi dezvoltarea copiilor prin organizarea de activităţi educativ-creative, la care pot participa şi părinţii, într-un mediu primitor, călduros şi vesel. Organizăm ateliere, cursuri, evenimente și petreceri pentru copii, dar și pentru copii și părinți. În ultima perioadă ne-am orientat și către profesori, cărora le oferim experiențe de învățare, pliate pe nevoile lor.
Asociația Nevoia de Educație
Suntem un ONG înființat în 2016 care își propune să schimbe România în bine prin proiecte educaționale și culturale.
Suntem un grup de tineri. Tineri români care nu mai vor sau, mai bine zis, nu mai pot să stea pasivi pe lângă tot ce poate fi mai bun în România. Şi noi credem că drumul spre mai bine într-o ţară începe cu educaţia. Vrem să punem pe picioare o serie de proiecte ancorate în prezentul atât de digitalizat şi care vor face toată diferenţa în viitorul ţării nu foarte îndepărtat.
Toate eforturile asociației sunt pentru identificarea, mobilizarea și valorificarea resurselor necesare susținerii sistemului și activităților educative din diverse domenii, facilitarea accesului la educație tuturor celor interesați, organizarea periodică de evenimente educative din toate materiile și cursuri de pregătire pentru examene.
Dezvoltarea și coordonarea de proiecte de educare și formare, cât și organizarea de evenimente și cursuri de pregătire pentru examene.
Echiparea cât mai multor școli și licee din România cu echipamente IT pentru a facilita studiul digital.
Sprijinirea instituțiilor statului în vederea creșterii nivelului de educație. (B.C.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:45:23 Ora standard a Europei de Est