Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Asociația Culturală ,,Anonim” deschide Club 13

Sâmbătă, 5 septembrie, ora 16.00

Asociația Culturală ,,Anonim” deschide Club 13

Asociația Culturală ,,Anonim" este un grup de tineri artiști care dorește să ofere valoare culturală, artistică, socială și educativă comunității orădene.

Membrii fondatori sunt actorii Anda Tămășanu și Ciprian Ciuciu. Punctul de lucru al asociației este pe strada Sucevei, nr.51, o casă mare maro, care găzduiește și salonul Agly.
Anonim urmează să înceapă în scurt timp o campanie de strângere de fonduri- ,,Construiește scena ta anonimă!"- pentru construcția unei scene din lemn dar și pentru amenajarea și dotarea unei săli studio.
Primul eveniment din această toamnă al asociației este deschiderea Club 13 la inițiativa lui Ciprian Ciuciu.
Descrierea evenimentului (https://www.facebook.com/events/2391781487785454/) de sâmbătă, 5 septembrie, ora 16.00:
,,Suntem un grup de prieteni uniți de niște idei, sau principii. Ne place natura, ne plac excursiile și mersul cu cortul, ne plac jocurile, muzica, ne place să legăm prietenii, ne place să descoperim lucruri noi, să ne dezvoltăm puțin câte puțin în fiecare zi, ne place să ajutăm atunci când putem, să facem lucrurile cum știm mai bine și ne place să fim întotdeauna pregătiți și să știm că putem să ne descurcăm în orice situație.
Unii dintre noi am fost și deci rămânem - cercetași. Și ăsta e modelul pe care am început să construim Club 13.
Un grup bazat pe principii și structură specific cercetășești, îmbogățit cu aptitudini și abilități pe care le considerăm fie primare, fie necesare și deci importante în dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi, atât ca indivizi, cât și ca membri ai comunității în care trăim.
Ne-am organizat în 4 grupe de vârstă, pornind de la 6 ani și mergând până-n pânzele albe! Așadar grupa celor mai mici dintre noi, de la 6 la 9 ani, se va întâlni în fiecare sâmbătă, de la 10.00 la 13.00, grupa de copii ceva mai mari, între 10 și 13 ani, se va-ntâlni de la 13.00 la 16.00, grupa de adolescenți, de la 14 la 17 ani, se va-ntâlni de la 16.00 la 19.00, iar grupa de adulți, începând cu 18 ani, se va-ntâlni între orele 17.00 și 20.00.
La fiecare întâlnire vom învăța ceva nou! Lună de lună vom trece prin unul din cele 12 ateliere, în care vom descoperi și vom pune în practică tot felul de lucruri menite să ne ajute să ne descurcăm în orice situație. Vom învăța să construim, să plantăm, să avem grijă de natură și de cei din jurul nostru, să ne îngrijim de noi înșine și în general vom aspira spre a ,,lăsa această lume un pic mai bună decât am găsit-o".
Vom merge în excursii, în tabere și vom organiza tot felul de evenimente, cu caracter comunitar, sportiv, educațional, sau ecologic. Vom ieși în comunitate, în fiecare lună, pentru a contribui acolo unde vedem necesar. Vom petrece timp cu oamenii care au nevoie de asta, vom ajuta la igienizarea anumitor spații, vom construi și amenaja spații recreaționale, și în general vom face atât cât putem pentru a înfrumuseța și sprijini comunitatea din care facem parte.
Avem la dispoziție un spațiu mare și primitor, pe care te invităm să-l descoperi sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 16.00.
Vino să ne cunoști, să povestim mai pe larg despre Club 13, despre activitățile noastre și despre ideea de dezvoltare prin implicare.
Te așteptăm pe strada Sucevei nr. 51, e o casă mare maro, care găzduiește și salonul Agly.
Ne pregătim cu drag și spor pentru întâlnirea cu tine, așa că avem nevoie să știm dacă ajungi pe la noi sau nu. Te rugăm să îți faci rezervare aici, pe eveniment și să ne spui pentru câte persoane, respectiv vârstele acelor persoane. Numărul de locuri este limitat.
Te așteptăm cu drag!"

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:45:40 Ora standard a Europei de Est