Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Sprijin educațional sub formă de tichete sociale pentru copiii din familii defavorizate

Începând cu 1 septembrie,

Sprijin educațional sub formă de tichete sociale pentru copiii din familii defavorizate

Începând cu data 1.09.2020, Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția de Asistență Socială Oradea, demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.
Tichetele sociale emise pe suport electronic pot fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:
să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Oradea;
venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an să fie de până la 1.115 lei (inclusiv);
să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală.
Pentru anul şcolar 2020-2021 cererea-declarație pe propria răspundere se depune de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Oradea sau on-line pe adresa de e-mail a instituției: daso@rdsor.ro, însoţită de următoarele acte doveditoare:
acte de identitate ale părinților/repezentantului legal (copie);
documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, după caz: hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii(copie);
certificatele de naștere ale copiilor (copie);
dovada înscrierii la grădiniță/școală (în original);
certificat de căsătorie părinți (copie);
certificat de deces părinte, după caz (copie);
acte doveditoare privind toate veniturile nete realizate de membrii familiei în luna iulie 2020, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
Cererea-declarație pe propria răspundere poate fi descărcată de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Oradea la secţiunea ACTE ŞI FORMULARE ONLINE.
Familiile beneficiare de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și cele beneficiare de prevederile Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială Oradea și care sunt în plată la data de 14.09.2020, se vor regăsi pe listele transmise Instituţiei Prefectului-Judeţul Bihor.
Conform reglementărilor legale în vigoare, Direcția de Asistență Socială Oradea va înainta lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului - Județul Bihor până la data de 15.09.2020. Ulterior această listă se va actualiza lunar în funcţie de solicitările primite.
Menționăm că tichetul social aferent unui an școlar va putea fi folosit timp de un an de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și numai la unităţile/magazinele afiliate. Lista acestora va fi comunicată odată cu primirea tichetului social.
Informații suplimentare se pot solicita la adresa de email: spc.dasoradea@gmail.com și telefonic la numerele: 0730270206 sau 0259441677, int.105, 113 şi 136.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:00:28 Ora standard a Europei de Est