Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O nouă ediție Swimathon

Haideți să FACEM VALURI la

O nouă ediție Swimathon

Vă chemăm din nou, dragi orădeni și bihoreni, să strângem rândurile și să facem fapte bune. De pe 4 august și până pe 22 august, TOT FACEM VALURI la o nouă ediție Swimathon.

Swimathon Oradea 2020 nu are limite de spațiu, timp și cu atât mai mult de generozitate. Ediția cu numărul 8 vine cu o provocare deschisă tuturor celor care doresc să înoate în spații alternative bazinului (piscine private, piscine publice, lacuri, râuri, mări, oceane etc.) pentru a-și îndeplini obiectivul sportiv (fiecare înotător își va propune propriul obiectiv în funcție de propriile capacități sportive). Dacă până acum evenimentul aduna la un loc preponderent înotători bihoreni, anul acesta oricine și de oriunde poate înota la Swimathon Oradea până în data de 22 august 2020. În paralel, se vor putea înscrie maximum 40 de înotători experimentați în înotul în ape deschise, pentru a participa în data de 22 august 2020, de la ora 10.00, la competiția demonstrativă (fără spectatori, dar cu transmisii live din teren pentru cei de-acasă) pe care o vom organiza la Kingsland Ineu.
Ce este Swimathon?
Swimathon este o competiție simbolică în care oamenii se întâlnesc pentru a strânge fonduri pentru diverse cauze caritabile. Iată câteva dintre cele de anul acesta: susținerea unor tratamente costisitoare pentru copii născuți cu probleme grave de sănătate; achiziționarea unor pachete cu alimente de bază pentru persoane care trăiesc la limita subzistenței; sprijinirea activităților de terapie a celor afectați de sindromul Down; achiziția de calculatoare pentru copii din familii fără posibilități materiale din Sânicolau Român; susținerea activităților online de terapie pentru copii cu boli cronice; construirea de case de tip familial pentru copiii abandonați și multe altele.
Veți auzi despre aceste proiecte din partea acelor oameni, poate chiar prieteni de-ai voștri, care au ales să le promoveze și să ajute la strângerea de fonduri. Ei sunt MESAGERII. Dacă vrei să duci mai departe vestea despre proiectele înscrise, alege unul dintre cele 15 proiecte și ajută la strângerea fondurilor necesare implementării lui:
https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte
Alții și-au făcut echipă și vor înota la Swimathon pentru a susține o cauză și a strânge cât mai mulți bani. Ei sunt ÎNOTĂTORII - TITANI și ÎNOTĂTORII - EROI. Dacă ai mai participat la competiții de înot în ape deschise te încadrezi perfect în echipa TITANILOR. Înscrie-te până la 16.08.2020 și participă la competiția demonstrativă de înot de la Kings Land, Ineu din 22.08.2020.
https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/echipe/creeaza Din cauza condițiilor actuale impuse de pandemie, locurile disponibile sunt limitate la 40.
În paralel, aceia dintre voi care vă aflați la mare sau la munte și aveți la dispoziție un loc în care puteți să înotați, vă puteți înscrie în Echipa EROILOR. Înscrie-te și înoată până în 22.08.2020:
https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/echipe/creeaza
PS. Casca Swimathon, medalia și diploma le poți ridica de la sediul nostru sau ți le trimitem noi prin poștă.
Oamenii care vor sprijini financiar un proiect, indiferent de sumă, sunt ȘTRENGARII. Singur sau cu cel mai bun prieten al tău, fă valuri în apă sau pe uscat, acasă la tine sau oriunde în lumea largă. Ajută cu o donație proiectul care e cel mai aproape de sufletul tău, postează o poză pe profilul tău și dă-ne un tag să te vedem și noi. Cei mai creativi ștrengari vor fi premiați!
https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/sustinatori/creeaza  Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom putea face mai mult bine în jurul nostru.
Suntem Fundația Comunitară Oradea și vă așteptăm să vă implicați în acest veritabil club al faptelor bune. Detalii găsiți pe https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/. Alegerea e a voastră: Titani, Eroi, Ștrengari sau Mesageri, tu din care echipă faci parte?
Claudia Abrudan,
director executiv

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:17:37 Ora standard a Europei de Est