Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concursul de creație dramatică destinat piesei scurte

Teatrul ,,Regina Maria” organizează

Concursul de creație dramatică destinat piesei scurte

Teatrul ,,Regina Maria" organizează, în perioada 15 iulie - 15 august 2020, concursul de creație dramatică destinat piesei scurte, care are ca scop încurajarea dramaturgiei românești originale, cu precădere a teatrului scurt.

Dacă până acum concursul a făcut parte din Festivalul de Teatru Scurt, ediția aceasta este un eveniment de sine stătător, iar textele  propuse vor fi citite și apreciate de către un juriu alcătuit exclusiv din actori ai Trupei Iosif Vulcan.
Creatorilor le revine libertatea de a opta pentru orice tematică, cu toate acestea, dintre criteriile de apreciere ale pieselor va face parte numărul personajelor. Astfel, încurajăm trimiterea textelor scrise pentru 1, 2 sau 3 personaje, într-un singur act, care au maximum 25 de pagini (aproximativ 50 000 de caractere fără spații). Nu sunt admise dramatizări, nici piese care au fost deja publicate sau reprezentate. Textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.
Lucrările vor fi trimise pe adresa: Teatrul ,,Regina Maria", Piața Ferdinand nr. 6, cod 410021, Oradea, jud. Bihor, cu mențiunea: „Pentru concursul de creație dramatică - ediția 2020" până la data de 15 august 2020 (data poștei). Participanții pot propune mai multe texte, cu condiția să respecte criteriile de mai sus. Acestea trebuie trimise într-un singur exemplar, fără a fi semnat, iar pe colet nu se va menționa numele și adresa expeditorului. Totodată, în colet se va introduce un plic sigilat, care va conține datele de contact ale autorului (nume, adresă și număr de telefon) și un motto ce trebuie să apară și pe prima pagină a lucrării, servind drept element de recunoaștere. Acest plic se va deschide de către membrii juriului, numai după desemnarea câștigătorului.
Rezultatele concursului vor fi anunțate până la sfârșitul lunii august iar primele trei texte selectate de către membrii juriului vor fi incluse în repertoriul Teatrului ,,Regina Maria", ca spectacole lectură, vor fi postate pe pagina de Facebook și pe site-ul Teatrului ,,Regina Maria" și transmise electronic tuturor teatrelor din țară, cu recomandări speciale. Anul acesta nu se acordă premii în bani, însă în urma votului publicului și a recomandărilor Consiliului Artistic, unul dintre cele trei texte finaliste va sta la baza unui spectacol din repertoriul Trupei Iosif Vulcan.
Așteptăm cu drag propunerile dumneavoastră!
Ramona Gabriela Nemeș

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:18:50 Ora standard a Europei de Est