Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Acțiune integrată de verificare a respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate

În intervalul 3-4 iulie,

Acțiune integrată de verificare a respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate

În intervalul 3-4 iulie, conform ordinului emis de prefectul Dumitru Țiplea, s-a desfășurat o acțiune integrată de verificare respectării a prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în trafic, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul misiunilor au fost angrenați 122 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 103 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, 7 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, 3 cadre ale Poliției Locale, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 3 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 2 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 52 de societăți comerciale.
În urma controalelor, au fost identificate 2 societăți comerciale care nu respectau măsurile de diminuare a impactului riscurilor conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, pentru care au fost aplicate 2 sancțiuni, una cu avertisment și una cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese. De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Echipele de control au aplicat, de asemenea, 87 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 41.395 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În următoarele 2 săptămâni, la nivelul județului Bihor se vor desfășura în continuare activități de verificare a respectării măsurilor de prevenție Covid-19, îndeosebi în transportul în comun, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber.
Menționăm că începând de sâmbătă, 4 iulie, a devenit operațională linia TelVerde - 0800800165 la care cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:45:01 Ora standard a Europei de Est