Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Peste 31 de milioane de lei pentru asigurarea de condiții moderne în 375 de școli din România

Ministerul Educației și Cercetării a alocat

Peste 31 de milioane de lei pentru asigurarea de condiții moderne în 375 de școli din România

Executivul a aprobat în ședința de ieri, 16 iunie 2020, repartizarea sumei de 31.269.000 de lei din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2020, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Din această sumă, 17.000.000 de lei se vor aloca în vederea continuării lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurării cu utilități a 272 de unități de învățământ preuniversitar, finanțate în anul 2019 (prin HG nr. 363 și HG nr. 674), dar ale căror lucrări nu au fost finalizate la sfârșitul anului trecut.
Alte 14.269.000 de lei sunt destinate finanțării lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare, precum și asigurării cu utilități a acestora, în 103 unități de învățământ preuniversitar de stat, care nu dispun de grupuri sanitare conforme.
Alocările bugetare au fost adoptate printr-o hotărâre, potrivit căreia aceste sume se transferă către bugetele locale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Ulterior, autoritățile locale, pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare.
Procedurile privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea contractului de lucrări intră în sarcina autorităților locale.
Consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate. În situația în care, la sfârșitul anului 2020, vor exista fonduri neutilizate, acestea vor fi virate către bugetul de stat.
În bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru anul 2020, la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unități ale administrației publice, a fost alocată suma de 31.400.000 lei pentru continuarea îmbunătățirii condițiilor din unitățile de învățământ care funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. (B.C.)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:20:25 Ora standard a Europei de Est