Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Polițiștii de prevenire bihoreni au implicat copiii în lecții de prevenire în mediul on-line

Școala siguranței Tedi, în on-line

Polițiștii de prevenire bihoreni au implicat copiii în lecții de prevenire în mediul on-line

Peste 120 de desene realizate de copii în cadrul proiectului „Școala siguranței Tedi" au fost premiate de polițiști.

Pe parcursul lunii mai a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor au continuat acțiunile preventive derulate în cadrul Programului ,,Şcoala siguranţei Tedi", unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, acasă și în mediul on-line.
Astfel, polițiștii de prevenire bihoreni au organizat întâlniri în mediul on-line cu elevii claselor întâi înscriși în programul preventiv, pentru a-i informa pe copii cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor.
În acest sens, polițiștii au pus la dispoziția copiilor, pe platformele de învățământ on-line folosite de unitățile de învățământ din județul Bihor, materiale video înregistrate de polițiștii de prevenire bihoreni, adevărate lecții de prevenire, din care copiii au putut învăța cum să se ferească de pericole, cum să adopte un comportament preventiv în situații de risc, au aflat despre ce au de făcut când rămân singuri acasă, cum să gestioneze relația cu mediul on-line, cum să caute informații în mediul virtual, cui să ceară ajutorul în caz de nevoie, dar și ce au de făcut atunci când ies pe stradă, la plimbare cu bicicleta alături de părinți și semnificația unor indicatoare rutiere.
De asemenea, polițiștii de prevenire bihoreni s-au alăturat, ca invitați, în discuțiile cu copiii de pe platformele de învățământ on-line, răspunzând curiozităților copiilor și purtând un dialog constructiv cu aceștia.
În contextul Zilei de 1 Iunie, ziua Internațională a Copiilor, în cadrul proiectului ,,Şcoala siguranţei Tedi", polițiștii de prevenire bihoreni i-au implicat pe copii într-un concurs de desene cu mesaje preventive pe teme de educație rutieră. Astfel, copiii de la 13 instituții de învățământ din județul Bihor au răspuns demersului polițiștilor, realizând peste 120 de desene, pe care le-au trimis polițiștilor bihoreni.
Școlile implicate în concursul de desene sunt: Colegiul Național „Onisifor Ghibu" Oradea, Liceul Teoretic „Lucian Blaga" Oradea, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu" Oradea, Școala Gimnazială „Dacia" Oradea, Liceul Tehnologic Penticostal „Betel", Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești - structura Voivozi, Liceul Teoretic „Petőfi Sandor" Săcueni, Școala Gimnazială „Floare de Lotus" Sânmartin, Școala Gimnazială Nr.1 Lăzăreni, Școala Gimnazială Nr. 2 Talpoș, Școala Gimnazială Nr.1 Tămășeu, Școala Gimnazială „Kazinczy Ferencz" Șimian și Școala Gimnazială Nr.1 Chijic.
Desenele trimise de copii au fost premiate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției bihorene, care au trimis, fiecărui participant, o diplomă de apreciere.
Programul ,,Şcoala siguranţei Tedi" se desfășoară pe parcursul anului şcolar 2019 - 2020, fiind implementat de Poliţia Română, împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma „Maspex România".
Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici
 * Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
* Traversează doar la culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!
Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie, este 112 - APEL DE URGENŢĂ!
Comisar șef de poliție Alina Fărcuța,
purtător de cuvânt
Găsiți mai multe poze (desene) în Galeria foto: Polițiștii de prevenire bihoreni au implicat copiii în lecții de prevenire în mediul on-line.

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:05:51 Ora standard a Europei de Est