Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Respect, organizare și responsabilitate!

Revenim la programul de lucru cu publicul,

Respect, organizare și responsabilitate!

Direcția de Asistență Socială Oradea aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, începând cu data de 18 mai 2020 își adaptează suportul oferit comunității, revenind la programul de lucru cu publicul, cu respectarea măsurilor legale în vigoare, astfel:

Luni - Miercuri: 7.30 - 16.30
Joi: 7.30 - 18.30
Vineri: 7.30 - 16.00
 Spațiul destinat activității cu publicul a fost renovat, igienizat și dotat cu mobilier nou, adaptat noii situații, cu panou de policarbonat, atât pentru protecția cetățenilor care apelează la serviciile instituției, cât și a angajaților.
Realizarea mobilierului s-a născut din dorința creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor și urmare a măsurilor pentru prevenirea și controlul răspândirii infecțiilor.
,,Având în vedere respectul pe care această instituție îl poartă pentru cei aflați în nevoie și pentru cei care apelează la serviciile noastre, organizarea activității de relații cu publicul a fost una dintre prioritățile noastre. Sarcina mea este și aceea de a avea grijă de oamenii cu care lucrez, colegii mei, dar în primul rând ne dorim ca toată lumea să se simtă în siguranță și confortabil atunci când ni se adresează. Bineînțeles că adresabilitatea on line din partea cetățenilor trebuie să fie primordială însă, având în vedere specificul activității noastre, nu toți concetățenii noștri au această posibilitate", Arina Moș, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.
Pentru a evita aglomerarea și pentru a putea respecta măsurile impuse de starea de alertă, avem rugămintea să țineți cont de anumite precizări esențiale pentru prevenirea unor situații nedorite:
1. Să vă adresați instituției noastre pentru depunerea documentelor doar atunci când acest lucru nu se poate face prin e-mail, la adresa: daso@rdsor.ro
2. Să vă informați despre documentele pe care urmează să le depuneți de pe site-ul nostru http://www.daso-oradea.ro/, astfel încât să limităm timpul de ședere la relații cu publicul.
3. Accesul publicului în instituție va fi permis numai cu mască.
4. Se vor lua măsuri pentru limitarea numărului de persoane în încăperea destinată relațiilor cu publicul și se va asigura un aflux controlat al publicului în incinta acesteia.
5. Verificarea temperaturii la intrarea în incinta instituției de către personal medical.
6. Respectarea măsurilor de igienă afișate la intrarea în instituție.
Din respect pentru beneficiarii noștri și din dorința de a intra într-o normalitate, ne dorim ca întreaga organizare a Serviciului Relații cu Publicul și Evaluare Inițială să fie de bun augur, atât pentru cetățeni, cât și pentru personalul acestuia.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 18:57:33 Ora standard a Europei de Est