Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Parcarea de pe Str. Brașovului, la nivelul doi

Parcarea va avea cinci niveluri supraterane

Parcarea de pe Str. Brașovului, la nivelul doi

Lucrările la parcarea publică etajată de pe Str. Brașovului au continuat pe toată perioada stării de urgență, ajungând în prezent la un stadiu care depășește graficul de execuție.

În momentul actual, muncitorii pregătesc turnarea planșeului peste nivelul doi.
Începute în luna noiembrie 2019, lucrările la parcarea de pe Str. Brașovului sunt executate de către SC Electrogrup SA Cluj Napoca și au termen de execuție luna noiembrie 2020.
„În aceste zile se pregătește turnarea planșeului peste nivelul doi al parcării. În paralel, sunt executate lucrări de instalații interioare și pentru alimentare cu apă și canalizare. De asemenea, sunt în curs de derulare pregătirile pentru montajul pasarelei care va conecta parcarea cu magazinul Crișul. Lucrările sunt în grafic, ba chiar putem spune că avem un mic avans, motiv pentru care estimăm că vor fi finalizate la sfârșitul lunii octombrie", precizează directorul Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.
Parcarea de pe Str. Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafața utilă ajunge la 7.740 mp.
Parcarea va avea cinci niveluri supraterane: un demisol, trei etaje de parcare și o terasă. La etajul 2, construcţia va avea un acces pietonal, printr-o pasarelă supraterană care va fi ridicată peste Strada Braşovului şi va fi conectată la magazinul Crișul, pasarelă ale cărei costuri vor fi suportate de către firma care administrează centrul comercial.
Construcția efectivă a parcării este estimată la 15,5 milioane lei, fără TVA, termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Administrația Domeniului Public S.A. Oradea.
Loredana Buz
consilier relații publice A.D.P. Oradea

Trimite email
marți, 14 ianuarie 2025, 00:49:44 Ora standard a Europei de Est