Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Povestea oului de Paște

Concurs de creativitate plastică

Povestea oului de Paște

Muzeul Țării Crișurilor lansează, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, un concurs de creativitate plastică prilejuit de sărbătorile pascale și având tema Povestea oului de Paște.

Concursul se adresează copiilor din toate localitățile județului Bihor, aparținând următoarelor categorii de vârstă: 5-6 ani (grădiniță și clasa pregătitoare), 7-10 ani (ciclul primar), 11-14 ani (ciclul gimnazial). Scopul său este de a evidenția viziunea participanților asupra celei mai importante sărbători creștine de peste an. Compozițiile vor fi realizate pe suport de hârtie A4 sau A3, în următoarele tehnici, la alegere: acuarelă, tempera, guașă, tuș, creion, colaj sau grafică digitală. Ele trebuie să aibă trecute numele și prenumele participantului (cu majuscule), grupa și grădinița sau clasa și școala, localitatea.
Creațiile vor fi trimise, în format digital (minim1500x1000 pixeli), pe adresa de e-mail a muzeului, contact@mtariicrisurilor.ro, cu subiectul: Concurs de creativitate, pînă la data de 27.04.2020, ora 14.00.
Rezultatul acestui concurs va fi o expoziție care se va realiza fie de 1 iunie 2020, fie de îndată ce vor fi permise din nou evenimentele cu public. În acest sens, vom anunța în timp util, în mass-media, pe site-ul nostru și pe pagina de facebook a muzeului, o dată la care originalele creațiilor vor trebui aduse la sediul muzeului. În urma unei jurizări, se vor alege cele mai bune lucrări - care de altfel vor rămâne în colecția Muzeului Țării Crișurilor -, se vor acorda câte trei premii principale și 10 mențiuni pentru fiecare categorie de vârstă în parte, precum și diplome de participare.
Colectivul Complexului „Muzeul Țării Crișurilor" urează orădenilor și bihorenilor, autorităților locale și județene, precum și membrilor Asociației „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor", Paște fericit! (A.C.)

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:17:17 Ora standard a Europei de Est