Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Prelegerea „Rucsacul pelerinului”

Asociatia Geea Life vă invită, vineri, la

Prelegerea „Rucsacul pelerinului”

Vineri, 27 februarie 2009, începând cu ora 18.00, Asociația Geea Life vă invită la Librăria Cărturești (str. Mercy nr. 7, zona P-ta Unirii, Timișoara), unde va avea loc prelegerea „Rucsacul pelerinului”, însoțită de videoproiecție și discuții libere referitoare la pelerinajul pe Camino spre Santiago de Compostela, traversând pe jos Spania, peste Pirinei și până la Atlantic.

 Vor fi întrebări și răspunsuri într-o ambianță plăcută și ceaiuri aromate. Intrarea este liberă.
 Rucsacul este proporțional cu atașamentele sau temerile noastre
  Pe Camino se spune ca: rucsacul pe care îl purtăm zi de zi, este proporțional ca greutate cu atașamentele sau temerile noastre. Fiind vorba de 20-30 de km pe zi, pe parcursul a 30-40 de zile (în funcție de cât reușește fiecare), bagajul care include obiectele necesare (îmbrăcăminte, cosmetică, alimente, lichide, hărți, suveniruri, foto…) în strânsă legătură cu bagajul mental (gânduri, dependențe, obiceiuri, amintiri, întâmplări…) ne poate influența în sens pozitiv starea fizică și trăirile fiecărei clipe pe parcursul pelerinajului. Cu cât vom fi mai ușori sau deschiși, cu o minte liniștită, un suflet împăcat și un corp plin de energie, vom trăi din plin viața și întâmplările minunate de pe Camino. Camino este un pelerinaj deosebit în care se îmbină frumusețea exterioară a Spaniei cu armonia interioară prin calitatea pelerinilor, relațiilor create și bogăția spirituală a locurilor și persoanelor întâlnite.
Pelerinajul trei ani la rând
Noi am făcut pelerinajul trei ani la rând
(2006-2008) și avem câteva mii de poze și amintiri. Ca o imagine generală și cronologică a celor peste 3. 000 de km parcurși pe jos, avem:
  *Primul pelerinaj de 900 de km în 36 de zile pe jos din Franța (St Jean Pied de Port) peste Pirinei pe traseul spre Santiago de Compostela și continuat până la Atlantic (Finisterra) în perioada 21 august – 25 septembrie 2006.
  *Al doilea pelerinaj de 1.250 de km în 44 de zile pe jos din Franța (Moissac – St Jean Pied de Port, primii 325 de km prin Franta în 12 zile), apoi peste Pirinei pe traseul din Spania spre Compostela și continuat până la Atlantic (Finisterra și Muxia) în perioada 26 iulie – 11 septembrie 2007.
  *Al treilea pelerinaj de 1.000 de km în 38 de zile pe jos prin Spania începând din Jaca (Pirinei) până la Santiago de Compostela și continuat până la Atlantic (Finisterra) în perioada 9 iunie – 19 iulie 2008.
 Pentru poze și informații din pelerinaj, intrați pe galeriile foto:
http://www.geealife.ro/10_galeriefoto.htm
http://picasaweb.google.ro/Camino.Santiago.de.Compostela.2006
http://picasaweb.google.ro/Santiago.de.Compostela.2007.Franta
http://picasaweb.google.ro/Santiago.de.Compostela.2007.Spania
http://www.geealife.ro/09_0-camino.htm
http://groups.yahoo.com/group/bon_camino/ grup de discuții în limba română despre Camino

(galerie foto, cărți, hărți, articole, linkuri, dicționare, liste refugii, impresii, etc)
Ramona Venturini și Marcel Doroș

Trimite email
sâmbătă, 5 aprilie 2025, 13:07:50 Ora de vară a Europei de Est