Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primăria Oradea intenționează să construiască o nouă arenă sportivă

Noua arenă sportivă va avea o capacitate de 12.000 de persoane

Primăria Oradea intenționează să construiască o nouă arenă sportivă

În cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 12 martie 2020, a fost aprobat proiectul de hotărâre cu privire la declararea interesului public și aprobarea unor măsuri premergătoare pentru realizarea unei arene sportive în zona cuprinsă între Str. Făgărașului, Str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul" și Grădina Zoologică, din municipiul Oradea.

Intenția de a realiza o arenă sportivă în zona amintită vine în urma faptului că prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Oradea s-au stabilit linii directoare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor sportive, reabilitarea sau extinderea, îmbunătățirea dotărilor şi a infrastructurii sportive de la nivel local, precum și realizarea, în perioada de studiu 2017 - 2023, din fonduri proprii sau alte fonduri și prin parteneriate, de investiții în edificiile sportive existente și construirea unora noi.
În aceste condiţii, Direcția Patrimoniu Imobiliar, împreună cu Instituţia Arhitectului Şef, a analizat starea Stadionului Municipal și a altor spații în care se desfășoară momentan activități sportive în municipiul Oradea. În urma acestei analize, s-a identificat un amplasament în vecinătatea noii Săli Sportive Polivalente, delimitat de Str. Făgărașului, Str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul" și Grădina Zoologică din Oradea, în care se află mai multe imobile - terenuri nefolosite, ce aparțin Județului Bihor și societății Selina S.R.L.
,,În urma finalizării analizei amplasamentelor posibile pentru arena sportivă, concluzia a fost că amplasamentul identificat inițial, situat la ieșirea din oraș spre Băile Felix, pe partea dreaptă, ar fi presupus relocarea a cinci linii de înaltă tensiune, costul acestei lucrări depășind 3 milioane de euro", afirmă primarul Ilie Bolojan. „Ca urmare, s-au studiat alte amplasamente, iar cel situat între Pârâul Peța, Grădina Zoologică și Stadionul Tineretului a fost considerat potrivit, avându-se în vedere crearea unui hub sportiv format din Stadionul Tineretului, cu pista de alergare reabilitată, noul stadion, noua sală a sporturilor și terenurile de sport de la universitate. După definitivarea studiilor, se va stabili cu exactitate amplasamentul și suprafața necesară, urmând ca prin hotărâri ale Consiliului Județean și ale Consiliului Local suprafața necesară pentru edificarea arenei să fie pusă la dispoziție. Mulțumesc anticipat Consiliului Județean pentru acordul dat în vederea realizării acestui obiectiv", a mai spus primarul Ilie Bolojan.
Pentru a realiza în această zonă o arenă sportivă este nevoie ca consilierii locali să aprobe declararea interesului public pentru realizarea acestei investiții, precum și aprobarea întocmirii documentațiilor de urbanism necesare (Plan de urbanism de regenerare urbană în zona luată în studiu precum și realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea edificării arenei sportive în perimetrul indicat). Prin cele două documentații de urbanism/proiectare menționate mai sus se vor stabili atât amplasamentul arenei sportive, precum și suprafețele necesare funcționării complexului sportiv, urmând să se facă demersurile legale de trecere a terenului în proprietatea publică a municipiului Oradea.
Totodată, se va avea în vedere aprobarea realizării demersurilor necesare pentru preluarea terenului necesar proiectului în proprietatea publică a Municipiului Oradea din patrimoniul Județului Bihor.
Noua arenă sportivă va avea o capacitate de 12.000 de persoane. (B.P.)

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:46:24 Ora standard a Europei de Est