Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Campania națională media de prevenire a consumului de noi substanțe psihoactive ,,Fii liber!”

Agenția Națională Antidrog lansează

Campania națională media de prevenire a consumului de noi substanțe psihoactive ,,Fii liber!”

Campania va fi implementată, la nivel național, de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și ofertei de droguri, în perioada martie - decembrie 2020.

Principalele obiective ale campaniei naționale media de prevenire a consumului de noi substanţe psihoactive (NSP) sunt: creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă la nivelul populaţiei generale cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri, respectiv 15-34 de ani.
Prin derularea acestei campanii, Agenţia Naţională Antidrog îşi propune informarea, educarea și conștientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele și riscurile consumului de substanțe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale.
,,Fii liber!" este o campanie care își propune, la nivel naţional, crearea unei reţele de suport comunitar, formate din cadre didactice, voluntari ANA, părinţi şi specialişti din cadrul instituţiilor publice sau organizațiilor neguvernamentale partenere.
Beneficiarii estimați ai campaniei sunt 47.000 de elevi şi studenţi, 2.500 de profesori, 20.000 de părinţi, 2.500 de reprezentanţi ai instituţiilor publice și ONG-urilor partenere, 2.000.000 de  persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 ani din România (10% din populația generală a României), fiind realizate aproximativ 200 de activităţi de informare privind riscurile şi efectele consumului de NSP şi promovate modalităţile sănătoase de petrecere a timpului liber în zone recreaţionale.
De asemenea, sunt estimați ca beneficiari indirecți 50.000 de elevi şi studenţi, 25.000 de aparţinători legali și 500.000 de membri ai comunităţilor locale.
Campania națională media de prevenire a consumului de noi substanțe psihoactive ,,Fii liber!" este realizată în cadrul Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, aprobat prin H.G. nr. 684/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Subprogramul III. „Campanii de prevenire a consumului de droguri, inclusiv tutun, alcool şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive", din Titlul VII al bugetului de stat, „Alte transferuri"- „Transferuri interne"- 55.01, articol 55.01.18 „Alte transferuri curente interne", corelativ cu prevederile H.G. nr. 784/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi ale Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2018-2020.  
***
Conform rezultatelor Studiului în Populația Generală - GPS 2016, realizat de specialiștii ANA, noile substanţe psihoactive se află, după canabis, pe poziţia a doua în „topul" celor mai consumate droguri în România, cu un procent de 2,5% din populaţia generală cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64, ce a experimentat consumul, observându-se o prevalenţă a consumului în rândul respondenţilor care au studii universitare şi postuniversitare. Este experimentat cu precădere de populaţia tânără, aproape toți consumatorii (91%) debutând în intervalul de vârstă de 15-24 ani.
Noile substanțe psihoactive se situează pe locul trei (după inhalante și canabis) în categoria drogurilor declarate la debutul precoce în consum, 1,3% dintre elevi menționând că au experimentat consumul de astfel de substanțe la vârsta de 13 ani sau mai devreme.
Compartimentul Relaţii Publice

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:46:11 Ora standard a Europei de Est