Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

,,Crăciun la Operă”

Marți, 17 dec., ora 18.00, la Casa de Cultură a Municipiului Beiuș

,,Crăciun la Operă”

Spectacolul intitulat Crăciun la operă, va avea loc în Municipiul Beiuș, în data de 17 decembrie 2019, începând cu ora 18, la Casa de Cultură a Municipiului Beiuș. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Beiuș și Casa de Cultură din Beiuș.

Invitat special de la Opera din București
Invitatul special al serii va fi baritonul Ștefan Ignat, directorul general al Operei Naționale București. El va interpreta arii celebre de operă și operetă, acompaniat de orchestra Opera Vox.
Nume importante ale scenei naționale și internaționale
Tot în cadrul programului va evolua un tenor cu reputație internațională, nume care a apărut pe afișele Teatrului Scala, a Operei din Roma, a Festivalului din Split, Opera din Toronto, Opera din Osaka, Opera din Cairo, Opera din Oslo, Opera din Hamburg etc. Actualmente cetățean elvețian, revine cu mult drag de fiecare dată când este chemat în țară!
Al doilea tenor al serii este solist al operelor din Cluj-Napoca și București. Stefan Korch este un nume deja cunoscut în toate teatrele și filarmonicile din România.
Soprana Florina Hinsu Maris este cadru didactic la Facultatea de Arte din Oradea. Solista pentru câțiva ani a Operei de Stat din Viena, cu un palmares internațional semnificativ, Florina se întoarce întotdeauna cu drag acasă la Beiuș, orașul său natal.
Păstrându-și obiceiul de a promova un tânăr artist la început de drum într-un spectacol cu orchestră, Opera Vox promovează și de această dată în acest spectacol pe tânăra studentă orădeană Dariana Jurjuț.
În cadrul programului serii va interpreta și basul Ioan Vrășmaș, directorul Companiei Opera Vox.
Programul cuprinde: arii celebre, duete, valsuri, polci, parti de balet
Programul serii respectă întocmai tipicul unui spectacol de Anul Nou și de Crăciun, așa cum se desfășoară în marile capitale muzicale ale lumii; pe lângă soliștii valoroși, avem momentele speciale de balet clasic oferite de Ansamblul de Balet Opera Vox, sub îndrumarea coregrafului Vlad Sebastian. Astfel că, publicul va putea admira pe lângă coregrafiile speciale ale unor valsuri și câteva parti de balet din spectacolul de balet Spărgătorul de Nuci!
Un moment inedit va avea loc în pauza spectacolului, când, în foaierul Casei de Cultură, în cadrul expoziției de Crăciun, Orchestra de Suflători Opera Vox va susține un microrecital de colinde internaționale în timp ce publicul spectator se va răsfăța cu o cană de vin fiert oferit de Casa de Cultură din Beiuș. Așadar, o încântare a auzului, a ochilor și a gustului în așteptarea celor mai frumoase sărbători, oferită de Primăria Municipiului Beiuș, Casa de Cultură Beiuș și Compania Opera Vox.
Spectacolul va fi prezentat de prof. Anca Banda.
Conducerea muzicală a serii va fi asigurată de dirijorul Matei Pop, cadru didactic la Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
Vă dorim armonie în minte și în suflet și sărbători cât mai frumoase!
Opera Vox

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:48 Ora standard a Europei de Est